Doamne cât ai pătimit
Pe cruce te-au răstignit
Pentru noi bieţi muritori
Plini de vicii, temători
Prin har tu ne-ai mântuit
În inimă te-am găzduit.
Când ai înviat din morţi
Mulţi au alergat la porţi
Şi-au aflat cu bucurie
De marea minunăţie
Dar ca-n visul efemer
Tu te-ai ridicat la cer
De-acolo ne-ocroteşti
Uneori ne dojeneşti
Că ne-am rătăcit pe drum
Viaţa noastră-i ca un fum
Am uitat şi de credinţă
Nu e loc de pocăinţă
Nici măcar acum în post;
Viaţa pare fără rost.
SĂRBĂTORI FERICITE !
-->
Comentarii
iaţă nu este fără rost. Păcat că noi continuăm să-L "răstignim" pe Mântuitor prin îndoială şi rău. Frumoasă poezie
Mulţumesc Aurora ! Paşte fericit!
Bravooo, Dane, ai punctat minunat şi bine!