Îngerul meu nu seamănă cu ceva cunoscut
mai degrabă aduce cu o desprindere de suflet,
o negare a existenţei pământene
devenit ocrotitor cu aceasta
mai mult decât o speranţă într-o formă nevăzută.
Dar ce poate fi mai întrupat decât visul apoteotic?
Sunt cel care mă închid în mecanismul inimii mele
şi funcţionez până la oprirea lui
punându-mă gaj oricărei greşeli de încredere.
Exersez într-o singurătate de ceas
fiecare bătaie a clipei care se scurge
şi nu fac nimic la întâmplare.
Mă împlinesc într-un univers în sine,
cu obişnuinţa mişcarii repetate
între pereţii timpului
unde doar copiii pot deveni îngeri.
-->
Comentarii
ingeri, lumina si vise, o perfectiune aproape divina... si acelasi mers pana la sfarsit, aceeasi inchistare in sine, iar in afara alta poveste... interpretabil. Felicitari!