Prin fereastră văd pustiul într-o primăvară caldă,
Când noi respirăm sub mască, fiindcă molima se scaldă
Peste tot, având complice virusul cel asasin,
Și ne ia părinți, copiii…ce se sting în pat străin…
E durere, vlăguială și o spaimă peste lume
Că n-ar reuși s-o scrie nici în sute de volume…
Ne ferim unii de alții, și ai vrea o-mbrățișare,
Însă fugi că moartea-ți râde cu trei coase la spinare.
Cum să își aline mama un copil în carantină,
Nu îl vede, nu-l aude, - sufletu-i pe ghilotină -
Cum să-l mângâie, să-i spună să nu aibă nicio teamă
Când e ferecat și plânge…neputință, jale, dramă...
E o luptă inegală, da cu forțe nevăzute,
Care mușcă și se-ndoapă din imunități scăzute,
Luptă medici, asisistente, ei, soldați pe baricade,
În speranța să învingă…omenirea-n chinuri, scade.
Muribunzii plâng în sine prin blestem, cu ochii goi,
Și se sting stingheri, departe, mai ceva ca în război,
Și s-au duelat cu moartea…și i-au dat ca accesoriul
Doar sicrie sigilate să le-nghită crematoriul…
-->
Comentarii
Vă mulțumesc doamna Maria Ciobotariu.
Calde mulțumiri, doamna Maria Giurgiu.
Vă mulțumesc, doamna Anișoara.
...însă această durere a lumii m-a copleșit...
Frumos și foarte trist! Multă admirație și drag!
Poemul amplifica tristetea cotidiana. Nu trebuie sa ne jucam cu emotiile negative.
Aurora, tu ai scris cele mai frumoase si calde poezii pentru copii...