Am prins un fluture. Și eu,
Pentru acesta-s Dumnezeu.
Pot să-l strivesc sau să-l las viu
Înger sau demon pot să-i fiu!
Și totuși știu...
- De-aș face rău, ce Domn aș fi?
Le-ar fi doar teamă! M-ar iubi?
Să zboare liber l-am lăsat.
Din gânduri umbra mi-a plecat
Mă simt curat.
Privind din cer El m-a vegheat
Și-n cartea vieții și-a notat:
-La testul ăsta îi dau ”bine”
Lung îi e drumul pân-la mine!
Încet... Dar vine!

Comentarii
Mulțumesc Mihaela, am lăsat loc de interpretări, dar esența e... cam cum ai spus tu! Rezonăm, nu-i așa?
Privind din cer El m-a vegheat
Și-n cartea vieții și-a notat:
-La testul ăsta îi dau ”bine”
Lung îi e drumul pân-la mine!
Încet... Dar vine!
Adică acest fluture este o bucăţică din Dumnezeu, precum suntem toţi. Felicitări! Viorel.
Frumos poem