Partea 2/4
3. Vineri seara partida de bridge s-a întins până la miezul nopţii. Luminiţa s-a retras mult mai devreme acuzând o migrenă:
- Ai grijă, Adrian, regimul tău de odihnă este strict!
- Nu-mi pot evacua oaspeţii! La ora douăsprezece dau stingerea.
Chiar aşa s-au petrecut faptele. Toată casa s-a cufundat în întuneric la ora promisă, iar Adrian s-a strecurat discret în patul său. După operaţie s-a considerat util ca fiecare să aibă un pat, dormind, totuşi, în aceeaşi cameră. Înainte de a se întinde sub plapumă, căută icoana din priviri şi făcu o scurtă rugăciune. Fu uimit să constate că până atunci nu simţise această nevoie şi că nu ştia unde este răsăritul în dormitorul matrimonial. Candela aprinsă de Luminiţa i-a arătat locul.
Al doilea fapt surprinzător l-a realizat atunci când, la sfârşitul rugăciunii, a mulţumit celui care i-a dăruit ficatul.
- Mircea a avut dreptate, gândi el, ziua aceasta nu ar fi existat pentru mine dacă nu se întâmpla aşa… Mulţumesc, omule, ţie, sufletului, atâta cât a mai rămas din tine, mulţumesc pentru darul tău dătător de viaţă!
Câteva săptămâni mai târziu a fost obligat să-i spună Luminiţei:
- Este nevoie să mă ponderezi, să reglezi… ritmul economic! Eu ştiu că eşti tânără şi ai nevoie de mai mult, dar, aşa cum am început, nu sunt pregătit să rezist mult timp.
- Nu cred că te surmenez… de trei, patru ori pe săptămână nu este o oboseală prea mare!
- Uiţi că medicii mi-au cerut să nu exagerez. Cel mult o dată!...
- Cel mai mare efort îl depui la fabrică. Repet, părerea mea este să cauţi un director care să facă totul, tu doar să verifici. Economiseşte-ţi puterile pentru a trăi propria ta viaţă!
- Ar trebui să-i dăm jumătate din câştig şi avem credite imense.
Adrian mărise timpul de odihnă, se culca la nouă seara şi se scula la şase dimineaţa. Luminiţa pregătise cafeaua şi micul dejun frugal, iar la şapte, cu rezerva de testosteron intactă, făceau dragoste. Doar atunci când decidea el.
Rărirea apropierilor intime nu a iscat comentarii, fiecare trebuind să accepte evidenţa. Adrian era un suferind…
# Se plimba singur prin faţa cinematografelor privind reclamele şi fotografiile artiştilor. În vitrina slab luminată a unui dintre ele figura actorului din rolul principal zâmbea arătând o dantură de reclamă. Dar… de fiecare dată îi făcea cu ochiul şi şoptea câteva cuvinte. Cu certitudine îi comunica ceva interesant, deoarece izbucnea, pentru o clipă, într-un râs parcă jenant. Era un ştrengar puţin timid… dar insistent!
- Nu înţeleg bine ce spui, începu dialogul Adrian, repetă!
Se concentră asupra buzelor când tânărul vorbi încă odată …
- Îmi place cum i-o tragem Luminiţei! i se păru lui că descifrează mesajul.
- Măgarule! Numai eu fac asta, tu eşti doar o fotografie! Trupul tău este la mii de kilometri de aici, cum ai putea participa?
Din cauza agitaţiei şi încordării nu desluşi răspunsul şi plecă mai departe. #
Se trezi agitat. Era ora cinci dimineaţa şi nu mai putea dormi. Luminiţa s-a sculat ca de obicei şi peste o oră s-a întors cu cafeaua. Îşi cunoştea bine soţia, o văzuse de nenumărate ori în ţinute sumare, dar acum transparenţa halatului de casă îi produse o erecţie instantanee de care s-au bucurat îndelung… Ca de fiecare dată efortul lui era minim datorită preocupărilor ei de a-l proteja. A adormit imediat după duş.
# - Ei bine, mă bucur că mă asculţi! Luminiţa este o figură… tehnică desăvârşită, forme împlinite, o adevărată bucurie. În ultima vreme ai cam neglijat-o şi m-ai lipsit de multe bucurii! Nu accept aşa ceva, trece timpul fără o valorificare maximă…
Chipul ştrengarului din fotografie îl privea cu o timiditate parşivă. Stătea pe fotoliu, picior peste picior şi fuma.
- Ai putea să te abţii, aici nu se fumează…
- Nu fi cârcotaş, bătrâne! Fă o concesie, merit şi eu atâta lucru!
- Ce cauţi aici? Ce-ai să-i spui Luminiţei?
- Prea multe întrebări, răspunsurile nu sunt simple şi ar dura un timp îndelungat până să te lămureşti. Sunt în dormitorul vostru matrimonial, atunci când eşti şi tu. N-ai înţeles că mă aflu peste tot unde îţi plimbi carcasa, trupul!? Mă porţi cu tine, stăm, ne mişcăm, dormim, mâncăm şi o înghesuim pe Luminiţa amândoi, deodată!
- Nu fi obraznic!? Dai buzna, fumezi şi vorbeşti urât…
- N-ai înţeles că suntem inseparabili? Din clipa în care ai primit ficatul meu…
- Extraordinar! Tu eşti!?#
Din cauza emoţiei şi a surprizei Adrian s-a trezit brusc, neliniştit şi îngrijorat.
S-a liniştit cu greu. Prezenţa tânărului în visele sale devenea explicabilă, dar îl cuprinse un sentiment supărător de jenă. Era ca şi cum merseseră împreună la bordel şi se culcaseră cu aceeaşi prostituată. Se enervă imaginând-o pe Luminiţa posedată de individ… Un străin pătrunsese în intimitatea lor şi se simţea oribil.
- Pari confuz astăzi, s-a întâmplat ceva?...
- Totul este bine… Mă recuperez, eşti o consumatoare vorace!
- Şi tu un martir!... Luminiţa îl sărută şi plecă din cameră.
4. Ceea ce părea a fi o zi obişnuită s-a transformat repede într-un dezastru. Rămas peste program, singur în laboratorul de chimie al liceului, profesorul Geo Dumitrache voia să pregătească apă distilată pentru lecţiile de a doua zi. Distilatorul, o piesă arhaică şi uzată, avea dese întreruperi care se înlăturau printr-o buşitură… Ultima dintre ele a produs explozia vechiturii şi jetul de aburi fierbinţi l-a fript pe profesor. Fruntea şi o parte a obrazului drept au fost afectate profund. Îngrijiri, operaţii, infecţii, iar operaţii… La Clinica de arşi a reuşit o performanţă fără a avea alt merit decât amiciţia cu un medic specialist cunoscut cu această ocazie. Amândoi erau filatelişti şi numismaţi. În final, după trei operaţii dificile, profesorul Geo Dumitrache a primit o faţă nouă, remodelată prin transplant de epidermă, preluată, mai bine spus cumpărată, de al Banca de Organe şi Ţesuturi. Însuşi noul său prieten, medicul, a sponsorizat acţiunea, neacceptând remunerarea operaţiilor.
- Pentru a mă recompensa, te rog să vii la mine… Am ceva special! Este secret. Sigur nu ai timbrele despre care vorbesc.
- Dacă nu le am, am să-ţi spun…
- Vorbesc despre Spania, 1961, Velasquez, Torcătoarea, coliţa…
- Am văzut-o doar odată, în timpul studenţiei…
- Evident, nu aveai bani!
După asimilarea ţesuturilor transplantate, faţa profesorului arăta destul de bine. a mulţumit medicilor şi asistentelor, iar în fiecare seară, în timpul rugăciunii, trimitea un gând de mulţumire celui de la care avea noua lui înfăţişare. După mai bine de şase luni s-a întors în laborator. Nu s-au găsit fonduri pentru un nou distilator, apa necesară experienţelor fiind cumpărată de la un institut specializat.
# - Cum te simţi, profesore? Ce zici, eşti mulţumit de faţa dumitale?
- Nu pune întrebări, mai bine începe analiza! Altădată să fii reverenţios, nu suntem la „per tu”!
- Bravo, eu îţi fac un bine şi dumneata mă iei la zor! Cred că nu ştii pe cine ai înaintea dumitale!
- Nu, nu te-am văzut până acum la cursuri.
- Mă cheamă Alexa, sunt cel de la care ai căpătat epiderma de pe frunte şi faţă! Sunt donatorul…
- Nemaipomenit!... Sunt foarte fericit să te cunosc, domnule Alexa!
- Aşa ziceam şi eu… Am venit la dumneata deoarece te-ai gândit mereu la mine. Te întrebai dacă aici unde mă aflu am nevoie de faţa întreagă? Domnule profesor, aceasta este o întrebare retorică! Ştii că sufletul, forma în care mă aflu acum, este eliberată de legătura cu carcasa trupului. Nu-ţi fac teorie, dar eu sunt acum o formă de energie cu o vibraţie invizibilă pentru oamenii de rând. Ca ultravioletele sau razele gama. Sufletul şi spiritul sunt structuri fizice invizibile…
- Desigur, am citit ceva în acest sens, dar nu credeam că este adevărat… Care este fenomenul căruia îi datorez faptul că te văd?
- Te-ai eliberat de carcasa trupească. În somnul tău, ai părăsit trupul...
- Sunt mort?
- Nu. Structurile tale fine, sufletul şi spiritul s-au degajat provizoriu şi s-au întâlnit cu mine. Amândoi având aceeaşi lungime de undă putem comunica, luăm cunoştinţă unul de existenţa celuilalt.
- De unde cunoşti toate acestea, le ştiai din timpul vieţii?
- Facem şcolarizare! Crezi că suntem de capul nostru? Să lăsăm lucrurile serioase… Cum stai cu dragostea?
- Tinere, am împlinit şaizeci şi unu de ani… cu sedativele şi medicamentaţia de după operaţii… nu mai sunt tentat! Nevasta mea la fel, este foarte fericită fără obligaţia aceasta.
- Nu te pot ajuta prea mult numai cu transplant de piele. Să ştii că mi-am donat şi penisul! Prefer să rămână la Bancă, decât la tine! De fapt a fost condiţia principală.
- Ai mai putut discuta?…
- Aveam o declaraţie notarială în portofel. Am făcut-o în glumă, după un pariu cu un prieten, dar a folosit. Acum mă grăbesc, am o bucăţică rumenită care este în aşteptare. Nu uita, la data de cinci august să fii acolo! #
5. Alex începu să fie ocupat. Stătea mult timp în apropierea lui Adrian Stoleriu şi susţinea efortul lui la conducerea fabricii. Nu ştia cum, dar când simţea că oboseşte, prelua ceva din moleşeala lui şi acesta revenea proaspăt la muncă…
Ce mai plăcută solicitare era dimineaţa, la ora şapte, atunci când erecţia vulcanică, la care participa pervers, o aducea pe Luminiţa în postura de lucrătoare docilă, foarte interesată să culeagă floarea rară… Programul stabilit de Adrian era, cu siguranţă, insuficient pentru calmarea libidoului unei femei mature, sănătoase şi neobosite…
# - Vă sărut mâna, doamnă!
- Unde eşti domnule, nu te văd?
- Stau cam departe. Îmi permiteţi să mă apropii până la limita la care mă veţi percepe? Asta înseamnă că vom fi aproape lipiţi.
- Doar să te văd, sunt curioasă… Nu înţeleg starea în care mă aflu. Cum ai intrat aici? Şi nu mai face atâta gălăgie, îl scoli pe Adrian! Eşti frumuşel şi tânăr… Nu sunt o ipocrită, dar dacă eşti discret…
- Este calitatea mea esenţială. Ai o piele catifelată şi electrizantă…
- Încetează, nu mă mângâia pe acolo!...
- Văd zonele tale erogene… sfârcul ţâţelor, ceafa. Întoarce-te!…
- Bestie, mă înnebuneşti, ce mă voi face odată ajunsă în halul acesta de excitare? Adrian doarme şi nu este programat nimic!…
- Lasă-mă să mă bucur… Ai fesele rotunde ca două mingi unse, ultralustruite! Şi în ascunzişul codrului de nepătruns…
- Încearcă şi cercetează-l odată!
- Chiar de mai multe ori! #
Luminiţa se trezi buimacă! Avusese un orgasm îndelungat şi intens, netrăit vreodată, nici măcar în adolescenţă. În dormitor era întuneric, Adrian dormea în patul lui respirând adânc şi uniform, departe de dezmăţul petrecut la doi paşi de el.
Se sculă şi se privi în oglinda de la baie. Urmele desfrâului se vedeau bine…
- Ce-a fost nebunia asta? De unde a apărut Zburătorul?... E de necrezut! Până la urmă contează rezultatul… Dacă nu e schizofrenie, înseamnă că a fost real. Da, nu pot ignora extazul, se vede… Oare, se va repeta?
Urmează partea 3/4
-->
Comentarii