Dor

Se-adună nori pe cerul neputinţei
De a spera s-o mai lungim un pic;
Iar dorul mă sfâşie pe din două
Când viată însăşi nu e mai nimic.

Mi-e dor de tine, mamă, dulce, a mea
Mai greu, să-ndur tot răul din jivine.
Nu-i cale să răzbesc prin noaptea grea...
Doar cheia rânduirii e la tine!


Şi iar se mută primăvara-n iarna
Care-a zorit al Tău cumplit sfârşit
Şi iar aprilie îmi joacă feste
Peste mormântul Tău încremenit.


Mi-am pregătit uneltele cu grijă
În roze casa ta am s-o-nvesmant
Iubita mamă, a îngerilor soaţa,
Icoană înrămată-n al meu gând!

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • Multumesc mult, d-na Agafia Dragan! Cu pretuire!

  • Frumos!

  • Multumesc Gabriela Mimi Boroianu, pentru popas si frumosul comentariu! Cu drag!

  • Mama,un inger pe pamant care parca prea repede isi ridica aripile catre cer.... Frumoasa poezie!
  • Va multumesc pentru popas si apreciere, d-na Lenus! Cu drag si pretuire!

  • Frumos poem!

  • Multam fain, Mircea pentru popas si apreciere! Iti doresc o primavara rodnica! Cu drag!

Acest răspuns a fost șters.
-->