Se-adună nori pe cerul neputinţei
De a spera s-o mai lungim un pic;
Iar dorul mă sfâşie pe din două
Când viată însăşi nu e mai nimic.
Mi-e dor de tine, mamă, dulce, a mea
Mai greu, să-ndur tot răul din jivine.
Nu-i cale să răzbesc prin noaptea grea...
Doar cheia rânduirii e la tine!
Şi iar se mută primăvara-n iarna
Care-a zorit al Tău cumplit sfârşit
Şi iar aprilie îmi joacă feste
Peste mormântul Tău încremenit.
Mi-am pregătit uneltele cu grijă
În roze casa ta am s-o-nvesmant
Iubita mamă, a îngerilor soaţa,
Icoană înrămată-n al meu gând!
Comentarii
Multumesc mult, d-na Agafia Dragan! Cu pretuire!
Frumos!
Multumesc Gabriela Mimi Boroianu, pentru popas si frumosul comentariu! Cu drag!
Va multumesc pentru popas si apreciere, d-na Lenus! Cu drag si pretuire!
Frumos poem!
Multam fain, Mircea pentru popas si apreciere! Iti doresc o primavara rodnica! Cu drag!