Topesc depărtarea
din ceaţa groasă
între maluri de vise
ţes în cuvinte
priviri nenăscute
se zbate chemarea
în zvâcniri nebune
tremură noaptea-n
arcuşul viorii.
Departe la poarta lumii
bătrâne anotimpuri
aleargă.
Dă-mi o fărâmă de nemurire
să fiu iar cu tine
pe dealurile albe
când ceaţa dispare
cu pasul grăbit
răsare luna
eu mă ascund

Comentarii
Mulțumesc mult, mult!
Felicitări, MARIA...minunată poezie !

Admirație!
Superbe dorințe....Felicitări!