Drum prin uitare

Mă întreb dacă uitarea lasă urme
ca nişte paşi pe zăpadă,
în umbre unde se răzvrătesc fantomele
şi trupul se încarcă cu teamă .
Am învăţat să mă feresc - bezna însăşi se miră
cum nu mi se înmoaie genunchii în aer
şi drumul sub ei se scurge-n pământ.
Poate că el continuă,
nu-l văd cum fuge, stau o vreme şi privesc
cum cerul iese din mine cu câţiva nori
din care mă plouă o bucurie ca o durere pe care vreau să o simt.
Ud de vinovăţie mă întorc la clipa de nemoarte
nu-mi dau seama ce suflu m-a cuprins,
inma-mi bate - un ceas vechi
aşezat într-un dulap ca un mormânt
pe care nimeni nu l-a deschis vreodată.

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

Acest răspuns a fost șters.
-->