Oraşe fără nume înecate-n ploaie ,
îmbolnăvite de-un cer mohorât.
Sub o ploaie neexorcizată
păşesc mecanic printre drumuri,
clădiri locuite de praf - părăsite de viaţă,
vestigii celebre rămase vremii suvenir.
Merg înainte... fără cuvinte,
ducând cu mine câteva amintiri,
poze cu oameni şi gândurile ei.
Înaintam cu încredere pe sub cupole,
şi turnuri imense distruse, reclame
şi cimitire de lucruri scumpe învechite.
Norii trăiau în aceeaşi balanţă cu timpul,
într-o nebună, nebună speranţă de veşnicie
- un echilibru jilav stabil.
Umezeala-mi germina gândurile şi visele,
în cotloanele uscate ale sufletului
îmi creştea dorinţa de-a întâlni oameni.
Merg mai departe... peste pasarele-ntrerupte,
cuvintele devin simple sunete spre uitare,
o lume fără iarbă, arcuri de triumf sparte,
indicatoare ce şi-au pierdut rostul,
sub patronajul unui pustiu simplu;
scot nişte poze ca să-mi amintesc să zâmbesc.
Eu merg...nici nu mai ştiu de când.
Ca să fiu văzut, am ridicat un zmeu!
Nu ştiu când se va termina drumul meu.
-->
Comentarii