Aştern aşteptarea la picioarele cerului, ca pe un covor roşu.
Am presărat-o cu bujori. N-am mai găsit în mine, sânge. Îl dădusem,
tot, unui pictor, în toamna mea, să coloreze drumul spre casă.
N-a ajuns. M-am rătăcit în mulţimea de păsări
şi frunze înfrunzesc aleile, de dor, de verde.
Ce albastră e apa!? Îşi sparge valurile de pietre, de petale de bujori
şi le poartă în zare. Apa, în stropi, îmi picură ochii cu şoapte.
Şoaptele sufletului meu. Vine.
20.05.2015, ora 17,32’

Comentarii
multumesc din suflet Rodica, o zi asa cum ti-o doresti, Marius
superbă! Mesaj curemurător, versuri mirifice! Felicitări!