În suflet
mă întâlnesc cu tine
duioasă mamă.
Desprinzându-te din moarte
eşti o imagine vie,
care se aşează
lângă icoana
din camera mea.
Într-un târziu,
somnul ori uitarea
învăluindu-mă
în liniştea nopţii,
mă face să vorbesc cu tine
şi mă trezesc din vise
cu păreri de rău
singur.
O, doamne!
Câtă iubire a fost în tine
încât a mai rămas
şi după moarte
acasă.
Tristeţea mea
prinde aripi
prin care mă înalţ
în vazduh,
să găsesc steaua ta
luminoasă.
-->
Comentarii