La distanţă de un click de ochi, lumina arde
şi tata e aici, cu noi, la bancă, eu şi sufletul
şi pădurea foşneşte-n linişte frunze pe cărărui străjuite
de copaci. Sunt încă verzi şi câteo ghindă obosită
să stea agăţată pe ram, cade, adulmecă pământul.
Îmi dezgolesc picioarele şi calc apăsat dorul de timp
răstignit la răscrucea dintre cer şi pământ, cu privirea
de-a lungul şi de-a latul, înaltul şi adâncul copilăriei.
M-am întors de o duzină de clipe să ascult tăcerea.
15.09.2015, ora 15,00’

Comentarii
multumesc din suflet voua tuturor, o zi asa cum o doriti, Marius