Linia cerului se întretaie,
Soarele tremură neputincios.
Curge în lume o neagră văpaie,
Fulgere zburdă plecate de jos.
Fumegă urbea scăpată din lanțuri,
Cețuri se-acordă în dans îndrăcit;
Șubrede zvonuri aleargă prin șanțuri –
Umbre de vise ce s-au rătăcit.
Vin din apus asfințituri incerte,
Vagi constelații întoarse pe dos.
Șuieră vântul prin ierburi inerte,
Ploi se amestecă-n vals neguros.
Sufletul și-a descuiat clavecinul!
Glasu-i metalic răzbate, prin văi,
Dur, cavernos și amar ca veninul –
Imn pentru patimi și pentru călăi!
Tunetul însuși deschide morminte,
Vatra le-ntoarce cu susul în jos.
Moartea din morți își croiește veșminte –
Azi cimitirul e mult mai frumos!
Inima toarce o arie gravă,
Sensuri, mistere se întrepătrund.
Pot să-i șoptesc o baladă firavă
Lumii în care, străin, mă afund!
Nu! O prefer când furtuna o spală,
Rupe din ea tot ce-i putred și gol!
Prea îmbâcsită de crunta-i răceală,
Scurmă haină în propriul nămol!
Nu vreau o lume de soare pătrunsă,
Urbea ornată de falși licurici!
Dacă te mișcă dorința-mi ascunsă,
Vino, furtună, din nou pe aici!
Vino, furtună, din nou pe aici!
Vino, furtună...
3 septembrie 2020
-->
Comentarii
UN PAMFLET FURTUNOS