E atât de târziu tată,

sap să te adun din mine
cu amânările mele.
Niciodată nu te-am văzut color,
doar umbrele tale aşteptau
la poarta deschisă prea târziu.
Mi te cuveneai până nu ai mai fost,
eram doar eu pentru amândoi.
Te privesc un corp înţepenit
într-un răsărit inutil,
pleoapa ta, aripă frântă
pulsează în clipa suspendată 
de care îmi agăţ frica.
Nu ştiu ce mă doare mai mult,
plecarea ta sau străinul rămas
blocat în neputinţa de a-l afla.
În zbaterea acuzării mele
pluteşte dragostea ta pentru mine.
Nu vreau lacrima mea să cadă
în ochii tăi întoarcere,
ţipăt doar de mine tradus.
Să nu mă uiţi!
Cum să te uit tată?
Cum să nu te uit străine?
Deschide ochii şi priveşte-mă,
care din noi a murit mai mult.
Scrâşnetul lopeţii sapă
în timpul definitiv în care
trăieşti de acum.

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

Acest răspuns a fost șters.
-->