E iarnă-n suflet și-am rămas, acelaș pustnic fără glas,
Iubirile se nasc și mor, nimic nu e întâmplător –
O vorbă spusă fără rost, are valoare și-are cost,
Și-oricât ai vrea ca să o-ntorci, degeaba lacrimi calde storci –
Eu te-am iubit cu-adevărat, dar ai crezut că nu-s bărbat,
Ci-un fel de papagal dresat, un accesoriu pentru pat –
Dar totul are costul lui și loc de împăcare nu-i…
Ți-am fost iubit, deci confident și-grijitor în permanent,
Ți-am fost amant și bucătar și spălător și ospătar,
Lipsea ca „preș” să mă mai faci, să mă dresezi ca pe macaci,
Căci n-am văzut așa „catâr”, cu replici precum un satâr,
Temperament precum al tău, să te ferească Dumnezeu –
Să întâlnești oriunde-ai fi, căci numai calea ta o ții –
Cu uzul dictatorial, având bărbat cu un „cap de cal”,
Bine cu forța-ai vrut să faci, c-aproape că m-ai scos din draci,
Așa că-ntorcere nu văd și nici n-aș vrea să o-ntrevăd,
Rămâi cu fericirea ta, de „înger decăzut”, sadea,
Împarte porția de pat, c-o imitație de bărbat…
Păcat de suferința ta, de boala crâncenă și grea
Păcat de dragostea ce-a fost, m-am dedicat fără de rost,
Mă simt trădat și păcălit, că-n dragoste nu-i de glumit,
Dar, e un episod banal, căci cruntă-i viața-mi și-i egal,
Dacă mai sufăr un surplus, de suferință către-apus –
Mă simt prea brusc îmbătrânit, puterile m-au părăsit...
Necazul împărțit în doi, înmoaie griji dar și nevoi,
Sporește forța creatoare, te ții mai bine pe picioare,
Dar dacă nu a fost deajuns, acum n-o să mă pun pe plâns,
Îți spun adio, bun rămas și nu te poticni în glas...
Ai zile multe de trăit și oameni mulți de fericit,
Ai un talent exorbitant, și-o minte ca de elefant,
Urmează-ți dară drumul tău, fără de plâns, păreri de rău –
Vom fi prieteni negreșit, dar dragostea ni s-a sfârșit...
E iarnă-n suflet și să știi, că aș fi vrut să-mi faci copii,
Da-i prea târziu pentru-amândoi, rămânem dar, în suflet goi,
Ne-om aminti mereu cu drag, de așteptările din prag,
Îți spun adio, pe curând, eu sufletul n-am să mi-l vând!...
-->
Comentarii