E timpul mersului pe sârmă

1979380016?profile=RESIZE_480x480

De echilibru, 

nici vorbă fuse pân’ acum. 

Abia de azi o sârmă 

mi se-ntinde, 

să-mi fie încercare 

în restul meu de drum – 

până ce ductul căii 

se va-nchide. 

Și calea asta strâmtă 

pe care o prezum 

mă va lasa flămând, 

fără merinde, 

căci drumului din spate 

eu nu i-am dat uium – 

și vameșul, 

capcane-mi va întinde. 

Dar de-aș avea prăjină, 

căderea mi-o asum 

și teama de-nălțime-o voi ascunde 

pân’ ce mă-nghite hăul – 

căci știu că nu-i altcum, 

ci doar să calc 

pe sârma de secunde. 

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • Va multumesc pentru buna receptare, AureliaAlbAtros!

Acest răspuns a fost șters.
-->