Există un singur ecumenism autentic: aderarea tuturor religiilor şi confesiunilor la Ortodoxie.
Timpul este o sumă de decizii.
Preoţia ortodoxă nu e nici meserie, nici funcţie. Preoţia ortodoxă e misiune divină. Deci, preoţii ortodocşi nu şi-au ales ei singuri misiunea, ci Hristos le-a încredinţat-o. Aşa că cei care îi urăsc şi îi batjocoresc, pe Hristos îl urăsc şi îl batjocoresc. Dar şi preotul care nu îşi îndeplineşte misiunea cu vrednicie îl urmează pe Iuda, spre spânzurătoare.
Oare ce mutră ar fi făcut Vlad Ţepeş dacă boierii i-ar fi adus, spre promulgare, legea dezincriminării homosexualităţii? Şi oare ce fel de ţepe ar fi ales pentru ei?
Până şi analiştii noştri politici au început să devină penibili. Desigur, ei n-au nicio vină, dar e ca şi cum George Călinescu şi Eugen Lovinescu s-ar apuca de analiza chimică a bălegarului de vacă nebună.
Te rog, Doamne, dacă mă vei duce în Rai, adu-mi aminte şi acolo că sunt român, iar bucuria mea se va dubla.
O curiozitate: În rândul poporului există o categorie de oameni care se pretind atei, dar care prin gândirea, prin vorbele şi prin faptele lor sunt mult mai aproape de Dumnezeu decât unii indivizi care se duc la biserică în fiecare Duminică şi se pretind mari credincioşi.
Mă îndemnau unii prieteni să mă înscriu la Doctorat, sau măcar la Masterat. Dar sunt deja prea mulţi maeştri şi doctori. Eu m-aş mulţumi să trec cu bine un singur examen: Judecata de Apoi.
Când sunt la volan, centura mea de siguranţă este dreapta credinţă. De asemenea, asigurarea mea Full Casco este Maica Domnului.
Destinul poporului român are rezonanţa cuvântului Jertfă şi poartă urmele piroanelor lui Hristos.
Comentarii
Domnul Viorel! Bucuros să vă reîntâlnesc! Mulţam fain.
Să știi dragă Florine că bate bine! Să ai grijă cu ce-o ”alimentezi, să n-o ia la trap politic sau de altă natură. Și-i prinde bine mișcarea spre înainte în special, spre frumos, spre ceruri. Exerseaz-o cândva o să prindă bine!
Am glumit...
Sunt impresionat, tot ce spui se bănuia demult în ceea ce scrii, postezi, visezi în versuri...
Felicitări pentru ce ești și pentru cum simți!