Duşmanii au mai mare nevoie de iubirea noastră decât prietenii noştri.
Când apare Dan Puric la TV, dispar toţi ceilalţi purici de pe ecran, dar dispar şi păduchii şi ploşniţele de prin studiouri. Vă daţi seama ce paradox? Un puric cu efect de insecticid.
Nu judecaţi preoţii. Ei sunt luptători în linia întâi a frontului. Aşa că nu e de mirare că unii sunt răniţi iar alţii cad în luptă.
Aproape toţi politicienii actuali ai României nu sunt altceva decât nişte caricaturi telegenice. Caţavencu şi Tipătescu sunt nişte heruvimi pe lângă ăştia, iar Caragiale pare teolog.
Când am fost la Aiud, n-am vizitat penitenciarul, ci Fabrica de sfinţi.
Am ascultat odată la radiocasetofonul de la maşină un cântec interpretat de Grigore Leşe, iar când s-a terminat caseta a trebuit s-o întorc, şi atunci a intrat, automat, radioul, cu un rock agresiv. Am crezut că am căzut din Rai în iad.
Eu n-am ureche muzicală. Aşa că pricesnele, colindele şi cântecele populare româneşti le ascult cu inima.
Pe fiecare mormânt scrie, cu litere invizibile: „Credinţa şi nădejdea se sfârşesc aici. Dragostea continuă”.
Un singur lucru nu înţeleg duşmanii noştri: că noi, românii, îl avem în inimă pe Hristos, şi cu El în inimă vrem să murim.
Deasupra Râpei Robilor de la Aiud pluteşte Duhul Sfânt, aşa cum plutea deasupra apelor, la Creaţie.
-->
Comentarii
Toate sunt super... felicitările mele, Domnule Florin T. Roman !
Frumos!