Emin
Emin doarme peste timpuri
Lângă teiul lui cel sfânt,
Rege peste vaste –ntinderi,
Între cer și-între pământ.
Emin pe buză de lună,
Stă la margini de cuvânt,
Când încearcă să-l răpună
Numai spicele de vânt.
El putea să fie-o stea
Sau luceafăr din alt timp,
Arzând de asemenea
Ca şi zeii din Olimp...
Numai creanga visului
I-a dat aripi ca să zboare,
Deasupra abisului,
Printre timpuri călătoare.
Emin surâde prin vreme,
Într-o lume mișcătoare,
Parc-ar vrea ca să ne cheme
La o viaţă viitoare.
Corpul lui nu stă pe piatră,
Când se va fi stins demult,
Nimbul vieții peste vatră,
L-a fulgerat în cuvânt.
Masca lui o să ne cheme
Într-un sângerat apus,
Când răpus de-atâta vreme,
În mister va fi ascuns.
duminică, 4 ianuarie 2015
-->
Comentarii
Versuri deosebite! Cu admiratie!
Am citit poezia cu multă plăcere!
Foarte frumos! Admiratie!
La multi ani!
Mulţumesc Mimi.
O încântare de poezie!
La mulți ani!