Dl. Theodor Codreanu, critic literar, redutabil filozof al culturii, mi-a făcut onoarea cu ceva ani in urma – povară grea pentru mine – de a-mi dărui, cu autograf (ce-i drept, prin intermediar), una dintre cărțile sale: „Polemici incorecte politic”. Deşi domeniul distinsului savant excede abilităţile mele culturale, m-am străduit totusi să nu fac din cartea ce mi-a înnobilat mărunta mea bibliotecă doar un trofeu cultural. Și am îndrăznit să extrag, pentru cine-mi onorează exercițiul, câteva idei în care autorul ripostează asupra detractorilor lui Eminescu.
Aşadar, ce aflăm de la autor (şi prin autor), foarte pe scurt, în legătură cu Eminescu?
„Centralitatea” lui Eminescu „le produce grimase” reprezentanţilor postmodernismului din literatură, resentimentarilor”, cei care sunt convinşi că „steaua lui Eminescu a apus”. Şi trag în el cu toate gurile de foc. Că Eminescu e reacţionar (portivnic progresului), e „xenofob”, e „pesimist”, e... „e nul ca poet şi ca gânditor”. Şi să vedeţi până unde se merge, în plan ideologic, cu învinovăţirea lui Eminescu: poetul e vinovat „de tot ce-a fost mai rău în istoria ţării de mai bine de un veac: antisemitismul, naţionalismul, fascismul, legionarismul, comunismul etc”, rezumă Dl. Codreanu acuzaţiile aberante (îndrăznesc eu) ale lui Ioan Petru Culianu (fie-i ţărâna uşoară!), un cunoscut exponent al diasporei româneşti. După alţii, ceva mai indulgenţi, pe planul literaturii „Luceafarul” poeziei româneşti aproape că s-a stins, de vreme ce poemul care l-a făcut astral „este o operă mediocră”.
Se trage în Eminescu şi cu... puşcocele de soc, smulse din mâinile copiilor, căci doar această muniţie e demnă de o ţintă precum pilozitatea corpului poetului sau platfusul picioarelor lui. După ei, în postmodernitatea literară nu mai contează „dimensiunea profundului”. „Apologeţii nimicului” pun preţ pe lucrurile de suprafaţă... Ce-i acela sacrul? Ce-i naţionalul?... Piese vestimentare ale unei mode anacronice.
Autorul volumului mai sus numit ne pune în temă cu natura celor care gândesc aşa despre Eminescu. Există, în expansiune, o „ideologie transnaţională”, „politica corectitudinilor”, un „neocomunism de origine americană”, care „oblăduieşte” o „Şcoală a Resentimentului”. „Şcoala” aceasta are adepţi peste tot, evident, şi în România. Ea „se revendică de la drepturile omului”, care, atenţionează semnatarul cărţii, „ideologizate, tind să părăsească teritoriul realului”. Principiile acestui „curent al emancipărilor de tot felul” sunt cele ce stau în mâna demolatorilor valorilor naţionale, în serviciul globalizării, al „progresului cu orice preţ”.
Argumentele lor de „resentimentari” pe tărâmul literaturii, vedem pe „şantierul Eminescu”, sunt „ideologice şi nu estetice”. Cu aceleaşi unelte se lucrează şi asupra lui Shakespeare, Cervantes etc, fiind scoşi parţial din programele universitare, în Occident, şi înlocuiţi cu „farisei revoluţionari, pe cât de puerili, pe atât de efemeri”.
În ce-l priveşte pe Eminescu, acesta... rezistă. Prin el însuşi în primul rând, ne asigură autorul eseurilor adunate în „Polemici...”, dar şi prin exegeţii lui, esteticienii oneşti de azi. Şi ni-i enumeră, exemplificând cu extrase din pledoariile „avocaţilor apărării”. Desigur, între apărători străluceşte (dacă-mi este permis) maestrul „de la bară” care m-a copleşit cu generoasa atenţie a Domniei Sale, trimiţându-mi şi mie un „fragment” din disertaţia sa pro Eminescu. Un fragment zic, căci, cantitativ, raportată la miile de pagini dedicate operii lui Eminescu, cartea „Polemici incorecte politic” reprezintă un mic segment dintr-o operă respectabilă.
Gheorghe Pârlea
-->
Comentarii
Mulțumesc, onorat, Dle Ioan Muntean! (Desigur, voi comanda și eu revista.)