eram călător, eram călător…
eram călător, eram călător
călăream pe un cal
pe câmpul întins cât zarea,
umbra mea fugea după mine
cu sabia scoasă
,, lasă-l umbră să-și urmeze destinul”
mă izbea-n sânge sabia umbrei,
unde ești, mamă,
cheamă-mă la sânul tău,
dar ea se zbătea într-un vis,
un vis cât viața ei și cât moartea ei,
maică, plângea, nu mai călări, fiule,
bate-mi un cui pe crucea de carne,
căci mama ta doarme…
eu strigam:
mai rămâi, mai rămâi,
vreau să fac sânul tău căpătâi,
să mai stai, să mai stai,
să-mi clădești pe infernul meu rai.
dar te-ai dus, dar te-ai dus
tot te cat, tot te cat, tot te cat
și prin casă, prin șură, pe sus,
…dar te-ai dus…
13 noiembrie 2011
-->
Comentarii
Minunate versuri,las un semn de lectură...Felicitări!