Eternul tei

Mai cunoaşte lumea, oare,
Un alt arbore sub soare
Care puii şi-a plantat
Într-un suflet zbuciumat?

Mai cunoaşte-un pom anume
Căruia să îi dea nume
Când prin ramuri, dulce liră,
Vocea lui Emin respiră?

Mai cunoşti, dragule om,
Alt copac sau un alt pom
Tremurându-i frunza toată
Când un el pe ea aşteaptă,

Încărcat de flori buchete-
De parfumul propriu bete-
Cu suspinul versului
Lung suspin în frunza lui,

Pe când seara-i aşteptare
Cu ecou de “ -Vine oare?!?”,
Pe când doru-i foc şi pară
Prins în strună de vioară,

Pe când zumzăie albina
De cu zori, când dă lumina,
Taina vie culegând
Mierii dulci arome dând?

Ce-alt parfum ameţitor
Mai stârneşte tainic dor,
Blând, lunecător, suav
Devotat iubirii, sclav,

Decât floarea lui gălbuie
Ce la ceruri vrea să suie
De pe umeri rotunjiţi,
Nicidecum îmbătrâniţi?

Se mai află aşa un lemn
Ce-a trait prin veacuri demn
Biciuit de vânt, furtuni
Care crede în minuni?

Singur el, un moş* tăcut,
Asurzit de zgomot mult,
Fruntea înspre cer îndreaptă:
-Cât pe ce să mor odată,

Cât pe ce să mă prăval,
Dar venit-au dulce-n val
Amintiri c-un om frumos
Şi m-au ridicat de jos.

De sub haina lui scorţoasă
La vederea lunii îşi lasă
Ramuri prinse-n rugăciuni:
-Doamne, fă oamenii buni!

Ia-mi din floare şi-i fă sori
Dacă-i vrei nemuritori.
Numai una să-mi rămână
Să mă ţină-n cer de mână.

Iar din rădăcini nu-mi lua,
Mulţi îmi caută umbra;
Doar din frunză ia suspin
Cum sorbea dragul Emin!

Veronica Şerban

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • Mulţumesc frumos, Aurelia, cu speranţa că teiul din parcul Copou, arborele de suflet al marelui Eminescu, va dăinui încă multe veacuri!

Acest răspuns a fost șters.
Ioan Muntean – budoarul răsăritului (cybersonet XLVI) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – budoarul răsăritului (cybersonet XLVI) – Cronopediada grup – Cronopedia…
Acum 5 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
SURSA =…
Acum 5 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Această carte poștală prezintă două monumente arhitectonice de referință din municipiul Tecuci,…
Acum 5 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Piesa de mai sus este o insigna realizată în anul 1892 cu ocazia înființării Federației Corurilor…
Acum 5 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu BLACKJACK - careu definiții rezolvat în Hobby-Club Cronopedia
Acum 8 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu FARMECUL CARTOFILIEI – MEMORIA CĂRȚII POȘTALE – COMUNA HĂLĂUCEȘTI, JUDEȚUL IAȘI în Hobby-Club Cronopedia
Acum 8 ore
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
24. (poezie, cybersonet)

budoarul răsăritului…
Acum 9 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
SURSA =…
Acum 23 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
De-a lungul timpului Banatul, deşi un teritoriu relativ mic şi destul de unitar, a suferit…
Acum 23 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Dobra, în limba maghiară - Dobra, în limba germană – Judendorf, este o comună din județul Hunedoara…
Acum 23 ore
Ioan Muntean – budoar în zori (cybersonet XLV) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – budoar în zori (cybersonet XLV) – Cronopediada grup – Cronopedia Maraton…
ieri
postarea de blog a lui Ioan Muntean a fost prezentată în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
23. (poezie, cybersonet)

budoar în zori (cybersonet XLV)…
ieri
Mai Mult…
-->