m-am rătăcit
mă sperie timpul locului
am crezut în iubire
şi vai noapte pustie
am crezut în om
şi car spinii în tălpi
se desprind iluziile
de spuma dorinţelor mele
am crezut capului cu fruntea înaltă
cât un fulger ucigaş
şi m-am găsit
pe o planeta de petale căzute
în suflare de vânt
mă-ngrămădesc minutarele inimii
în colţuri sufocante
aprinse ca torţe vii de nelinişti
şi caut să-mi ascund obrazul scuipat
de abunde nestatornicii
am crezut unui început neînceput
am crezut ţie
ruptură din vicleniile naturii
chip al duselor apuse
şi nu m-am ferit
de gropile spuselor vorbe ucigaşe
de-atunci
zburd pe singurul drum brăzdat de blesteme
pentru toate mângâierile apăsate de vicii
pe ploile mele
te condamn la peticire de răni
şi nu mă plâng
că mă vei întâlni descreierată
pe un platou de argint la cina leilor
pe cȃnd iepuraşii te vor slăvi
ca pe o geneză euro-dâră
şi tot veninul turnat pe sânii mătăsoşi
să-ţi fericească aripa căzută
ca pe o gură deschisă de şarpe
muşcând din coada-ţi ancorată
la centrul universului
am crezut în tine
înger cu aură neagră de noapte
şi copite de foc
te voi umbla
prin toate colţurile îngrămădirii mele descreierate
până mă vei îngropa în palma ta oarbă
cetate a trupului gol
şi tot mai cred în tine om
tulburător de ape
-->
Comentarii
şi tot mai cred în tine om
tulburător de ape
semn admirativ de lectură pentru un poem în care autorul îşi caută drumul...