FĂ CEVA

crucește-mi întunericul

dintre pleoapele mute

descântă-mi osul păgân

adu-mi soarta aproape

de ultimul trecutul tren.

 

pune-mi în piele fiorul

de pași neumblați nicăieri

pansează-mi visul cu stele

înfipte-n adâncul etern

și stai, nu te mișca.

 

înfinge-mi lanțurile-n glezne

udă fertil și aprig, za cu za

adu-mi pădurea mai aproape

să mă răsar, lumină, printre ea

mugur de pleoape.

 

înoadă-mi gordian împiedicarea

să tac umil în vers duios

pășește-n zboruri vindecarea

și să nu șchioapeți strâmb

copil intens frumos.

 

râzi de genunchii-s

una cu pământul

capul spre cer

de buze triste ai

și împlinește-ți

astăzi legământul

că doar o viață,

iubita mea,

tu ai.

 

07 07 2012

ȘTEFAN OANĂ

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

-->