fântână
uită-mă fântână,
tu, cuibar de apă,
uită-mă în unda
care mă adapă.
uită-mă pe vizduri,
uită-mă pe deal,
uită-mă-ntre ziduri,
lasă-mă pe mal.
uită-mă fântână
ca să mai visez,
să dorm într-o rână,
și să mai cutez.
uită-mă la pomul
teiului în floare,
să mă odihnesc
vara pe răcoare.
apa ta cea rece,
cearcănul de vânt,
cumpăna cea dragă
îmi cad în cuvânt.
cerurile toate
au căzut în tine
luna îți străbate
ape cristaline.
stelele se-adună
în buchet de flori,
și-n adânc de ape
mie-mi dau fiori.
cine mă adapă
între lungi tăceri,
cu vrăjita apă,
între azi și ieri?
ți-am rămas dator,
și mă simt umil,
astăzi am crescut,
nu mai sunt copil.
ai rămas în vale
cu cumpăna-n vânt,
nu-mi mai ieși în cale
ca să te mai cânt.
-->
Comentarii
Resemnarea și melancolia tremură în oglinda fântânii care se împotrivește uitării impuse! Admirație și respect d-le Ionescu-Bucovu!