Enigma spuselor de la ultima întâlnire,
curcubeul vărgat
arcuit peste noi ca o arcadă
are în faţă
liberă trecere spre veşnicie.
Femeia vulnerabilă până-n ultima unghie
descinsă ca o pisică prin odaie,
cuvintele ei puse nepotrivit pe sonorităţi
mă cheamă
să văd adevărul din spasmele nopţii.
Am s-o acopăr cu linişte
să nu devină carnivoră
inimii cu bătăi precipitate,
să-i smulgă glasul.
Reacţiile mele ar fi nule
şi apare întrebarea;
de ce m-aş simţi eu vinovat
pentru balanţa înclinată
pe partea precară a înţelegerii
şi orbecăi
prin întunericul mut?
Tu poţi restabili echilibrul
fără niciun cuvânt.

Comentarii