e-atâta apă între noi
şi depărtare
pe care n-am ştiut, nu am putut, sau nu ai vrut
s-o preschimbăm în floare
acum, e doar absenţă şi păduri
în moarte lentă
i-ai rupt viorii strunele, pe rând
te miri că nu mai cântă?
cerul e strâmt
şi luna creşte-ntruna, ca zăluda
întrebi de unde vine-atâta frig
şi ce se-aude, ţipă pescăruşul,
sau e tăcerea, fără apă,
falsa prezenţă, firimitura
pe care-o mai azvârli din când în când?
îţi las aici, pe mal,
o pâine-ntreagă şi un pahar cu apă, plin
din prea-plinul meu
-adevărate amândouă-
Primeşte-le! Să nu mai fie
cerul în lună, ci
luna-n cer, Crai Nou
să-şi despletească iar cântarea
pe drumurile
cu pulbere şi fără.
Comentarii
Multumesc!
"i-ai rupt viorii strunele, pe rând
te miri că nu mai cântă?" mi-a placut bucata asta :)