un musulman, odată, cu soarele de-a dreapta,
s-a înţeles cu luna, crezândo înţeleaptă,
şi a păşit de-a dreptul, neascultând ce-i zice şoapta,
pe-o treaptă de întuneric, lovită de săgeată,
crezând că dincolo de noapte, doar treptele se gată
şi va găsi iar calul, şi pe femeia nopţii,
şi îi va lua cu el, la dreapta judecată,
unde te judecă înainte, şi vii dar şi morţii,
găseşti numele tău pe o pânza de păianjen
şi tu, smintit cum eşti neştiind ce-i suferinţa,
în spate îţi iei viaţa, mai mare de un stânjen,
cauţi fericirea lumii, şi-ţi pierzi pe drum credinţa,
te uiţi acum în urmă, şi-ţi vezi haremul gol,
încerci să cauţi iubirea, şi dai doar de durere,
femeia a rămas, un simplu spectator
pe care tu de-apururi, credeai că-i doar plăcere.
-->
Comentarii