Femeie
Tu miroși a floare rară și-a miresme de poiană,
Înfășoară-mă în priviri și-n frunze de chiparos,
Aș dărâma orice obstacol, de-ai fi zidită ca o Ană
Iar pe Manole, criminalul, l-aș arunca cu capu-n jos.
Te-aș scoate dintre ziduri vechi ca pe o marmură curată
Și aș chema pe Fidias să-ți toarne corpul tău de zee,
Să facă floare de cicoare din chipul tău frumos de fată
Și să te facă înger dulce, dar să rămâi totuși femeie.
În jurul tău să strălucească o aură din sfântul soare
Să luminezi ca o ispită, într-o risipă de culori,
Să te-nzestreze Dumnezeu cu dragoste și cu candoare,
Să fii cea mai frumoasă floare dintre mirificele flori.
Era o toamnă ruginită, te-am cunoscut și eu cândva
Și toamna-și arunca veșmântul în risipiri de galben pur,
Bătrânul vânt venit din nord se auzea cum fluiera,
Era o noapte de poveste cum este noaptea din Jaipur.
În despletirea mătăsoasă a unei toamne orbitoare
Îți mângâiam rotula dulce și sânii tăi atât sfinți,
Tulpinile-adolescentine a două trupuri în candoare
Și blestemați de tot pe viață și de părinții din părinți.
Și azi miroși a floare rară și a miresme de poiană
Și-ți preamăresc coapsa de aur, înveșmântată în atlas,
Chiar dacă timpul a trecut și-a astupat o veche rană,
Ceva din noi ca o poveste în suflete tot ne-a rămas.
-->
Comentarii
Mulţumesc! Citită cu mare plăcere.