Mai ții minte, când te-am întrebat ce e fericirea,
Ai ezitat, mi-ai spus ca e o piatră rară, o găsești greu
Și trebuie lupți să o păstrezi.
M-am tot gândit, și răzgândit, poate ai dreptate, dar totuși
Dacă fericirea e cel mai simplu lucru, o banalitate
Ca o zi de vară în care alegi să iesi și sa descoperi cerul
Pe care ai uitat să-l mai privești.
Fericirea e cafeaua aburindă într-o zi în care plouă torențial,
Sau zâmbetul ștrengar al fetei care te privește pe furiș
Prea timidă să se apropie să-ți vorbească și roșește
În clipa în care îi dăruiești o fugară sărutare.
Fericirea vine lucrurile mărunte așa cum simplitatea
E forma cea mai frumoasă a eleganței, așa cum perfecțiunea
Se naște din imperfecțiune și devine umanitate.
Te iubesc pentru ca zâmbești.
Asta e fericirea, zambetul pe care mi-l daruiesti neconditionat.
Fericirea e momentul in care îți dai seama ca ai stat o noapte întreagă
Doar să termini o poezie al cărui sfârșit nu vrea să se scrie, și schimbi totul
Te enervezi și razi când prinzi o sclipire.
Fiecare din noi are propria fericire, dar nu crezi ca o găsim mereu,
Atunci când nu o mai căutăm, atunci când ne cunoaștem pe noi
Și uităm să ne mai încurcăm cu lucruri complicate, greșesc când spun
Că fericirea se ascunde în fiecare ?
Katherina Andreescu.

Comentarii
Lecturat cu placere. Fericire este un cuvant gol, exista doar micile bucurii.
Citit cu drag!
... definiţia fericirii... ? Încă se caută o definiţie. Poate-i înţelepciunea, poate-i bucuria, poate-i îndestularea... poate, dar în metafore o putem creiona, numai în metafore!
eu tot caut fericirea, o gasesc doar risipita in primavara si-n copii, în zâmbetul celor din jur... dar fuge de mine mereu... şi-atunci mă întreb, cine-s eu?