Mă ascund în umbra dezbinării
Care-a mutat patriotismul în ironie
Și rup grăbită gândul nepăsării
Lovind cenzura, când pixul plutește pe hârtie.
În mugurii primăverii ce-mi face cu mâna
Caut un nou înțeles cuvântului român.
Ideea zboară, gândul tace, doar lumina
Amestecă silabele din sinonimul stăpân.
În ceața inocenței m-am regăsit
Și inhalez din stâncă o nouă lege
Întind la soare gândul pozitiv moștenit
Presar în fiecare cetățean dorința de-a-nțelege
Că împreună nu separat suntem un neam
Care clădește de veacuri pluralul de români.
Îndestulare, tihnă, armonie-mi doream
Dar, indiferența s-a spălat pe mâini.
Îmbrăcați în tăcere, lâncezim printre ruine
Nici nu-ncercăm să căutăm dorința
Care-ar putea separa răul de bine.
O, Doamne ajută-ne să redăm țării ființa.
Dar nu e suficient doar ajutor divin
Prin noi plutește calea. S-o așezăm pe-un ram
Îi ștergem lacrima, o aranjăm puțin
Descoperind în noi iubirea de neam.
Bogați în sentimente, să retușăm ce se mai poate
Altfel destinul ne aruncă-n stradă.
Solicit: fapte, consecvență și dreptate.
Cu dragostea de glie nu se face paradă!
Of, țara se zbate și tremură în propria ființă,
Însă noi dezinteresați... dormim???
Nu știm, nu vrem a înțelege noțiunea de umilință,
Dar printre lacrimi, țara ne-nvață cum să trăim.

Comentarii
Îți mulțumesc, dragă Aurelia.