Tu, da, tu, cel ce stai ghemuit, chircit într-un colţ, înlăuntrul meu când cerul e al tău,
nu (te) mai plânge în durerea de ieri. Vei avea timp când o să mă tac,
să vezi că şi eu am învăţat să tac în viaţa asta sau în cele ce vin, când
cuvintele se vor e_
liberate din răstignirea pe trup.
Nu mai e loc de altceva sau altcineva.
Noaptea e a ta, ziua te zbori, iar între ele sunt eu. Eu am tras pleoapele cum se trag obloanele la ferestre când plouă
şi
plouă.
07.10.2017
Comentarii
multumesc din suflet Aurelia, o zi minunata, Marius