Flori de speranță

Mi-ai scuturat pe rând petale uitării, 
Ca să-mi adormi durerea ce-mi pârjolește-n glas, 
Dar vuietul din valuri, imensitatea mării, 
N-o poți închide într-un simplu vas! 

Nu poți cuprinde c-o singură scrutare, 
Vastitatea cerului de vară la apus, 
Cum nu poți cu-n cuvânt , oricât ar fi de mare, 
Să spui de-odată, tot, ce-n inimă-ai ascuns ! 

Aș vrea să-mi uit durerea, dar ea mă ține-n viață, 
Ea este apa vie pe care-o beau ca să trăiesc, 
Nu vreau să uit, cât încă mai există o speranța, 
Că-n viață fericirea din nou am să-ntâlnesc. 

Sărută-mi florile speranței și-ajută-le să crească, 
Stropește-le cu ploile iubirii în fiecare zi, 
Dă aripi viselor în zbor să se-mplinească, 
Și-mi voi uita durerea și poate-ți voi zâmbi. 

de Gabriela Mimi Boroianu 

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

Acest răspuns a fost șters.
-->