Frică de lumină, am. Şi nu de lumină. De ochii care văd viaţa
pierdută pe cărări bătucite de spini şi mi-am zdrobit inima.
Am franjurat-o în atâtea clipe.
O aruncam la fiecare răscruce de gând şi acum stau
(şi eu şi gândul).
Mi-am lecuit alergarea picioarelor şi sufletul a venit cu o crizantemă în braţe.
Mi-a spus că e inima mea. Fiecare petală
era o fâşâie aruncată în noroiul din colţurile popasurilor mele de drum.
Plâng şi nu plâng de durere. Plâng să o pot spăla de păcatele mele.
Plâng de teamă. Teama că nu o pot curăţa deajuns ca să mă ierte.
Plâng de teama de a nu o pierde.
De a nu o pierde înainte de a mă pierde pe mine...
28.01.2015, ora 17, 20’
-->
Comentarii
multumesc mult Gabriela, o seara asa cum ti-o doresti, Marius