Frontiera

FRONTIERA

Autor Ştefana Ivanescu

 

Este anul de graţie 1914, 4 august.

Uşa grea, din lemn de stejar încrustat cu motive florale stilizate, se închide în urma mea cu un scâţâit prelung. Înalt, blond, subţire, cu ochi albaştri, Paul Drăgoi se opeşte câteva momente pentru a privi strada principală. Vacarmul acesteia înlocuieşte liniştea sălilor de clasă pe care abia le-am părăsit. Duduitul automobilelor se amestecă cu scrâşnetul roţilor camioanelor, tropotele cailor înhămaţi la trăsuri şi vocile trecătorilor. Peste casele în stil austriac, în zare, se văd munţii Călimani, împodobiţi de păduri verzi.

Din clădirea ziarului “Adevărul năsăudean” se revarsă în stradă, o zbughesc în goană şi se împrăştie ca potârnichile vreo cinci, şase copii pricăjiţi, fiecare cu câte un maldăr de ziare pe braţ. Strigătele lor îl împietresc pentru un moment: “război, a izbucnit războiul”. Trecătorii se opresc să cumpere ziarul. Face şi el la fel şi, sprijinit de peretele şcolii, citeşte articolul scris cu litere aldine. Într-adevăr, s-a declanşat războiul!!

“De o lună trăim sub spectrul acestuia, de când Austro-Ungaria a atacat Serbia. Azi, Germania a invadat Belgia!  Mai spera oare cineva că lucrurile se vor rezolva pe cale paşnică? Eu unul da, aveam această speranţă în suflet!”

Cu sufletul răvăşit, îşi îndreaptă paşii spre casă... Întins în pat, gânduri îi roiesc prin cap. ”Cine sunt? Ce mă aşteaptă? Ştiu cine sunt. Paul Drăgoi, am 24 de ani, sunt învăţător în Năsăud. Aici, unde a trăit Veronica Micle şi de unde au plecat George Coşbuc şi Liviu Rebreanu... Ce mă aşteaptă? Nu ştiu! Nu pot înţelege cum pot oamenii să se omoare între ei. De omorât se mai omoară ei, dar aşa izolat, unul din răbunare… altul din răutate…  Dar organizat? Să ştii că pleci şi va trebui să omori ca să nu fii tu omorât? Pentru ce? Ce am eu cu sârbul sau cu belgianul? Nimic! Nici el cu mine! Are şi el o drăguţă cum am şi eu…Eu o să plec la război, iar Mioara o să rămână aici! Ne iubim! Vrem să ne căsătorim! M-oi mai întoarce?”

„Cioc, cioc” .

-         Intră.

Uşa se deschide şi intră unchiul Liviu. Bărbat de 50 de ani, blond, ochi albaştri, înalt, grumaz puternic. Semănăm. Normal, doar este fratele mamei. Stau la ei în gazdă, la el şi la tuşa Ana.

-         Paule, ai auzit?

-         Am auzit! De ce trebuie să ne batem? De ce se omoară oamenii între ei? Asta nu pricep! Şi de ce trebuie să mergem la război pentru unguri? Nu avem nimic cu sârbii, nici cu belgienii!

-         Aşa vor conducătorii din Viena. Facem parte din Statul Austro-Ungar. Trebuie să ne supunem. Îmbracă-te, mergem la părintele Tudose!

Îmi schimb pantalonii şi îmi pun o cămaşă albă, proaspăt spălată de tuşa Ana. Miroase frumos, a levănţică!

De înălţime medie, brunet, ochi negri, vârtos la trup şi abdomen pe care cureaua abia îl mai ajunge, preotul este un bun prieten de familie. La el mai găsim pe Titu Ionescu şi pe Nicu Diaconu. Pe masă este deja o carafă cu vin rubiniu, din via preotului. Primesc şi eu un pahar, pe care îl umplu cu băutura asemănătoare sângelui gros de taur.

-         Ileană, ia vezi tu de treburi prin curte!

Tuşa Ileana iese din casă fără nici un cuvânt. Noi ştim că de fapt dânsa stă de pândă, dacă este vreun pericol intră în casă şi începe să ne bodogăne că nu mai terminăm cu băutura, că ne aşteaptă nevestele acasă...

Discutăm despre război.... Îmi spun şi eu părerea:

-     Noi suntem români, trăim aici de secole, de pe vremea dacilor, vorbim aceeaşi limbă, avem obiceiuri, tradiţii comune cu cei de dincolo de Carpaţi! Idealul nostru este să fim împreună cu cei de-o samă nouă! Pentru asta au murit Horia, Cloşca şi Crişan! Strămoşii au avut o rază de speranţă la 1600, când Mihai Viteazul a unit cele trei ţărişoare. Dar a fost ucis! Asta nu înseamnă că trebuie să abandonăm lupta... Şi acum să pornim împotriva fraţilor noştri?

-         Vorba lungă, sărăcia omului! spune la un moment dat părintele. Să nu mai aruncăm vorbe-n vânt! Vom lupta în felul nostru! Pe mine şi pe Liviu nu ne-or lua la oaste, suntem deja bătrâni, dar voi trei, Paul, Titu şi Nicu, veţi primi rapid ordinele de încorporare. Întrebarea este: mergeţi la război? România acum este neutră, dar se aude că va intra în luptă alături de Antantă. Vreţi să luptaţi împotriva românilor, a neamului nostru?

-         Nu! răspundem toţi trei într-un glas.

-         Atunci, uitaţi la ce ne-am gândit. Treceţi la români!

Noi, cei trei, ne uităm prostiţi când la părintele Tudose, când la unchiul Liviu, când unul la altul.

-         Păi este pericol mare, dacă ne prind, ne ucid!

            -   Este! Dar în război nu este risc? Chiar mai mare? Acolo nu te apără decât Dumnezeu cel Mare şi Sfânt de gloanţe şi ghiulele! Noi avem legături, oameni care să vă conducă până la graniţă pe cărări de munte, neumblate decât de animale. Dacă ajungeţi dincolo, nu mai este nici o problemă! La Bucureşti îl căutaţi pe domnul Ardeleanu, la Ministerul Instrucţiunii Publice. Vă va ajuta. Românii ne primesc cu braţele deschise! Nu avem timp de gândire. Mâine îmi daţi răspunsul. Vă aştept la aceeaşi oră. Acum, hai să terminăm bărdaca asta, că se trezeşte licoarea şi este păcat!

Acasă discut în continuare cu unchiul Liviu şi cu tuşa Ana.

-         Şi ai mei ce or să zică?

-         Maică-ta şi cu taică-tău ştiu, sunt de acord să pleci. Nici ei nu vor să lupţi împotriva românilor. Am pleca şi noi, dar suntem bătrâni de acu.

Seara îi spun şi Mioarei ce intenţii am. Plânge, dar este de acord.

-         Să ne încredem în Dumnezeu, el este Mare şi Bun, îmi spune printre suspine, când ne luăm rămas bun. Eu te aştept, Paul!

Plec, tot întorcând capul, să o mai văd o ultimă dată. Aşa am purtat-o în amintire, o fată năltuţă, subţirică, blondă, ochii verzi, în cadrul porţii, cu lăcrimile în ochi.

Abia am avut timp să-mi iau la revedere de la părinţi. Mi-am luat şi actele cu mine, în România mă voi prezenta la Ministerul Instrucţiunii Publice şi voi solicita un post de învăţător, conform pregătirii mele. Mama îmi pregătise şi o desagă cu de-ale gurii, care mi-au ţinut de foame patru zile cât a durat drumul. Înainte de plecare m-a binecuvântat:

-         Să te ajute Dumnezeu, dragul mamii! Îmi urează aceasta cu lacrămi în ochi.

Tata m-a bătut pe umăr şi m-a îmbrăţişat scurt, bărbăteşte. Înalţi amândoi, supli, mama blondă cu ochi albaştri, tata brunet cu ochii căprui, râmân în poarta casei şi mă petrec cu privirile.

Am plecat întâi cu trenul la Sibiu, la un frate al tatălui meu, unchiul Vasile. Plecaseră şi Titu şi Nicu, fiecare pe alt drum. Nu era indicat să mergem în grup.

-         Bine ai venit, nepoate! Mă bucur că te-ai hotărât, că nu ne faci neamul de râs! Mâine dimineaţă plecăm cu carul la pădure, trebuie să aduc lemne pentru iarnă. Cine ştie ce o să fie? Tu ai să pleci cu pădurarul, este român de-al nostru, te va duce pe cărări numai de el ştiute.

Pădurarul, Petre pe numele lui, este un bărbat înalt şi trupeş, drept ca bradul, aspru la vorbă, dar bun la suflet. Şi iubitor de neam.

-   Nu-ţi fie teamă, nu eşti primul pe care îl trec graniţa! O mulţime nu vor să lupte împotriva românilor. Niciunul dintre cei conduşi de mine nu a fost prins. Pe unde vom merge, numai fiarele pădurii mai cunosc potecile! Dar drumul îl vom face pe jos. Este mai greu decât cu caii, dar mai sigur. Nu trebuie să ne ştie nici vântul, nici pământul!

Timp de trei zile am străbătut munţi şi văi adânci, am trecut peste ape, pe unele le-am traversat cu piciorul, pe altele pe podeţe şubrede. Ziua umblam prin codrii întunecaţi, în care stejarii îşi uneau ramurile cu ulmii, formând adevărate bolţi, pe cărărui înguste, pe unde doar animalele treceau spre vadurile în care se adăpau. Noaptea dormeam în popasuri improvizate, ce abia reuşeau să ne apere de umezeala nopţii şi fiarele pădurii.

În amurgul celei de-a treia zile am ajuns aproape de liziera unei păduri.

-         Uite drumul acela! îmi arată Petre, printre copaci, un drum pietruit. Mai faci cincizeci de metri după ce ieşi din pădure  şi ajungi la postul de graniţă românesc. Eu de aici mă întorc la treaba mea. Succes!

La vorbele lui, sufletul îmi este inundat de bucurie, dar şi de o mare tristeţe! Am reuşit, am ajuns între ai mei, dar am lăsat în urmă tot ce îmi este drag!

-         Nu ştiu cum să-ţi mulţumesc!

-         Nu este nevoie. Nu eşti primul şi nu o să fii ultimul pe care îl trec graniţa. Ne ajutăm unii pe alţii. Fac şi eu ce pot!

Stau în loc şi-l petrec cu privirea până se afundă în pădure, pe cărarea pe care abia ce am venit. Oare îl voi mai vedea vreodată? Nu cred.

La postul de frontieră prezint actele şi explic situaţia mea. Grănicerii mă iau în braţe şi mă sărută pe amândoi obrajii, apoi mă omenesc cu de-ale gurii.

-         Oi fi flămând, atâtea zile în pădure!

  ... Ajuns în Bucureşti, îl caut pe domnul Ardeleanu, la Ministerul Instrucţiunii Publice. Aflu că este Secretar de Stat. Mă primeşte cu aceeaşi bucurie şi îmi promite să mă ajute să primesc un post de învăţător în Dobrogea.

...Sunt de acu cinci ani de când m-am stabilit în satul Boascik, situat pe malul fluviului. Este frumos, dar nu-i ca la noi, în Ardeal. Aici peisajul este arid, doar Dunărea îşi îndreaptă, majestuoasă, apele spre Mare. Sunt alte ocupaţii, alte tradiţii.

În satul de pe malul Dunării, sunt români, turci şi o familie de greci. Se ocupă în special cu pescuitul şi agricultura. Se împacă bine, însă. Îşi duc traiul în comun, se bucură împreună la bine şi se ajută la necaz.

Am vizitat şi Constanţa, Portul, Cazinoul, Peninsula. Am stat în gară şi am privit trenurile, gândindu-mă dacă voi mai avea vreodată ocazia să fiu într-un vagon din care să cobor în Năsăud.

...Războiul s-a terminat. Am urmărit cu înfrigurare Unirea Basarabiei cu România în aprilie,  apoi, la 1 Decembrie, a avut loc Marea Unire. Ardealul s-a alipit României!

Cu ce vie emoţie am citit ziarele! Declaraţia lui Vasile Goldiş, de la Alba Iulia, mi-a mers la inim! S-a realizat astfel visul de secole pentru care au luptat şi s-au sacrificat strămoşii noştri. Carpaţii nu mai sunt hotar, nu mai despart frate de frate.

Crăciunul l-am petrecut la Năsăud. Părinţii şi Mioara mă aşteptau. I-am întâlnit şi pe unchiul Liviu şi tuşa Ana, pe părintele Tudose, pe Titu şi Nicu.

La întoarcere am depus cerere de transfer. Aşteptarea a fost grea, plină de emoţii, dar s-a aprobat, am primit post de învâţător la şcoala de unde plecasem în urmă cu cinci ani. Cum se termină anul şcolar, mă mut.

Am fost bine primit în Dobrogea, am îndrăgit locurile şi oamenii, dar tot mai bine este acasă! Deşi, acum, „acasă” este România!

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • Minunat povestești, am citit pe nerăsuflate până la sfârșit. Cu drag!

  • Mulţumesc, Lenuş, pentru apreciere. Cu stimă, 

  • Citit cu drag această proză frumoasă!

Acest răspuns a fost șters.
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Acum 12 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Bricul Mircea este numele a două nave din dotarea Marinei Române. Întâiul Bric Mircea, o corabie de…
Acum 12 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
În cartea poștală aplicată aici admirați o frumoasă clădire a Bucureștiului vechi și anume Palatul…
Acum 12 ore
Nicoleta Mija a postat o discuție
Mai multe gânduri iar mă și urmăresc,  Chiar și atunci când fulgii reci sosesc,Este un anotimp care…
Acum 13 ore
Pop Dorina a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - o dimineață la vânătoare (cybersonet LXXIV) în Cronopediada grup
Acum 14 ore
Ioan Muntean – dimineți rebele (cybersonet LXXV) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – dimineți rebele (cybersonet LXXV) – Cronopediada grup – Cronopedia Maraton…
Acum 15 ore
Nicoleta Mija a postat o discuție
Au trecut zile, săptămâni, luni,nopți  Prin toate trecem o dată în viață toți  Au trecut lacrimi…
Acum 17 ore
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, decembrie
22. (poezie, cybersonet)

~ ciclul Calendar ~
dimineți…
Acum 19 ore
Nicoleta Mija a postat o discuție
Îmi las iar cuvintele toate să alerge, Și aș vrea pe unele să le pot culege,Să le așez mai frumos…
Acum 19 ore
Nicoleta Mija a postat o discuție
A nins iar foarte tare acum spre seară,  Și vremea este câteodată mai sonoră,  Fulgii de zăpadă…
Acum 20 ore
Nicoleta Mija a postat o discuție
Frigul iernii pe toți iar ne-a cumințit,  Soarele coboară liniștit spre asfințit  Vântul nu mai…
ieri
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
ieri
Mai Mult…

Timpul

Au trecut zile, săptămâni, luni,nopți  Prin toate trecem o dată în viață toți  Au trecut lacrimi care dor foarte tare  Dar am găsit în credință și o alinare. Au trecut vise uitate și poate pierdute, De foarte multe ori de viață adăpostite  Au trecut…

Citeste mai mult…
0 Răspunsuri
Vizualizări: 3
-->