scrisului îi dă o aură de măreţie
adâncă cât fântânile timpului,
la suprafaţă iese într-un izvor zâmbind.
Aşa se ascunde frumoasa fără corp
pe care nimeni n-a văzut-o,
nici umbră nu are
poate-i doar o poveste.
Şi cum se plimbă prin memorie
ca o zână cu lance de abanos
după vânat,
stelele o privesc în ochi de apă
cum se furişează-n pădurile întunericului
unde învaţă alfabetul singurătăţii
până dimineţele prind contur de iridiu,
nevăzută se scufundă sub timp.

Comentarii