Furie
de Gabriela Mimi Boroianu
03.08.2018
Mă cert c-un greiere pe-o coardă de chitară,
Pe doina unei frunze-n asfințit,
Cu valul ce molatec desfășoară
Pe maluri vechi nisipul mărunțit.
Mă cert cu umbra ce m-a părăsit,
Cu lacrima ce și-a secat izvorul;
Mă cert cu timpul ăsta prea zgârcit
Ce-atâtor "duși" mă face să duc dorul.
Mă cert cu primăvara ce grăbită
Se aruncă în a-l grâului talaz,
Din valuri să re-nvie aurită
Cu macii roși, vară, pe obraz!
Mă cert cu soarta crudă ce mi-a dat
Din câte daruri duce-n buzunare
Numai tristețe, lacrimi și oftat,
Și un ocean întreg de supărare!
Că mi-e-mbibată carnea cu amar
Iar furia-mi sclipește în privire
De-am spart oglinda asta ce-n zadar
Mă amăgește cu iarăși cu iubire!
-->
Comentarii
Mulțumesc frumos, Maria!
O ,, Furie'' ce și-a găsit ecoul în frumoasele versuri!
Mulțumesc și eu, Nicoleta dragă! Zi senină cu bucurii!
Fir-ar să fie de timp, Dorina, dacă aș putea să-l prind l-aș lega dar nu vezi cum aleargă?! Mai ieri mă jucam șotron azi mă trezi că o învăț pe nepoțica mea să-l joace...
Îți mulțumesc din suflet, Aurelia! Pentru lectură, pentru apreciere și pentru frumusețea câmpului cu maci :) Uneori timpul ăsta e prea grăbit și perea ne dă viața pe repede înainte...
Eu m-aș certa, privindu-mă-n oglindă,
Că am lăsat, involuntar, timpul să treacă.
L-aș agăța de-aș reuși pe-o grindă,
Ca să trăiesc iubind... oleacă.