Când s-au ivit zorile am plecat împreună la muncă… înainte era politicos şi mă lăsa să mă scald prima în roua dimineţii dar de un timp dă dovadă de indiferenţă.
Adevărul e că şi pe mine a început să mă plictisească cu fracul lui veşnic ponosit şi soios, pătat cu sosuri până în coate, încărcat cu mirosuri grele, amestecate de odorante ieftine, improprii pentru recepţiile pe care le dau în fiecare seară
Se dă în stambă mereu, fumează pipă crezându-se mai interesant, şi-a lăsat şi barbişon şi umblă veşnic buimac de culorile rochiilor câtorva femeiuşti ce-l asaltează fără încetare. De la ele i se trage fracului, de-atâta terfelit în paturi străine!
Mi-aduc aminte cum m-a răpit în noaptea nunţii, ce jurăminte mi-a tras, ce lacrimi a vărsat… nici nu îl cunoşteam prea bine însă am acceptat să mergem într-un local luxos după care m-a dus pe aripi până în palatul lui din frunzişul de cleştar dar, acum mă oboseşte.
Să nu creadă că numai el are nevoie de schimbare, de variaţiuni pe aceeaşi temă şi în definitiv de-o compensare galonată, galopantă la nivel de simţuri în veşnică transformare şi încărcată cu arome înverzite din nuanţe ameţite.
E drept… nici nu deschid bine recepţia că o şleahtă de bărbaţi năvălesc peste mine să-mi întreţină tonusul ridicat cu conversaţii spumoase şi îmi neglijez adesea atribuţiile de amfitrioană faţă de ceilalţi invitaţi.
Vecinul din colţ, văduv, mă uimeşte cu asociaţiile de idei bramburite dar sclipitoare şi, recunosc mă farmecă. Îl accept în preajma mea iar în timpul dansurilor candide de un erotism camuflat, pe întuneric, mă îmbrăţişează pasional cu aripile proptite protector pe umerii mei.
Şi ultima cunoştinţă de pe piaţa mondenă care umblă înnebunit după mine, m-a sărutat fără să-i pese de nimeni… asta da mascul! Toţi mă caută pentru dărnicia mea… trebuie să-i mulţumesc pe toţi. Ştiu că toate fetişcanele din generaţia mea suntem aiurite, ne place viaţa, profităm din plin şi proastă aş fi să nu fac asta. Nu m-a făcut mama pentru un singur mascul!
În ultimul timp mă simt balonată, greoaie şi dimineaţa reîngurgitez tot ce mănânc, am gust de fasole acră în trompă şi îmi vine să nu mai polenizez vrejul acela. Cred că florile sunt bătrâne, au petalele vestejite dar vor urmaşi şi babele astea nebune… trebuie să-mi fac datoria.
Ia priviţi! Crede că nu-l zăresc cum intră într-un pliu ascuns cu fâţa aia tânără să-şi scuture sporii. Are o şiretenie înnăscută atunci când mă înşeală dar nu mă duce pe mine cu preşul lui Aladin.
Ia să-mi văd de treabă! De mult mă caută fără motiv tinerelul acela sfios. Ce-ar fi să mă găsească?! Dar uite-l… acum mă invită într-un intrând cameral să ne desfătăm cu polenul neîmbuteliat... poate are nişte iarbă să-mi liniştesc spiritul!
Tinerelul este nepotul cuiva… sunt de obicei grijulie când îi aleg, să aibă băieţii coşul plin. Chiar dacă sunt borţoasă manifest multă agilitate şi puţin îmi pasă… pensia alimentară, costurile paternităţii şi incertitudinile trebuie să le suporte masculii şi o consider îndestulătoare. Toţi sunt granguri pe undeva!
Iar vechiul… a rămas istorie!
-->
Comentarii
Poveste plină de tâlc!
Cu drag, L
Minunat...Felicitări!
Cu prietenie Lenuş