Timpul s-a aruncat în gol, de mine, de tine, de noi,
pe pământul încă tânăr, de parcă îi suntem secunde
le
din minutele lui
şi toate într-un întreg, dar niciodată unul. Totdeauna doi,
unul după altul
sau
altul înaintea celuilalt
până la un capăt de lume (ne)scris, dincolo de cer.
Nu, nu trasez liniile din palmele cu vise închise peste ochi. Dorul
îşi cântă veşnicia prin ape şi pietrele strâng poveşti cu senin.
Ziduri se ridică.
Ascult bătăi, de inimă, din ele sau din mine.
Nu ştiu dacă paşii aleargă sau aripi se zboară.
Unde e ziua cu lună şi noaptea cu soare, de început?
Mă trezesc cu lobul urechii stângi prins de gânduri, pe sârmă, la uscat...
27.01.2016 ora 14,20’
-->
Comentarii