mereu mă aduci spre echilibru
eu care mă clatin
pe o sârma prea subţire
pentru paşii adunaţi
într-o cochilie strâmtă
aruncată pe un ţărm
năpădit de păsări carnivore
ce se hrănesc cu suflete pierdute
azi nu mai plâng
că m-am rătăcit
pe un drum necunoscut
sinapsele noastre
şi-au transmis telepatic
gândurile într-o simetrie perfectă
acum ştiu!
pot schimba spre lumină
ruleta destinului
totul e să am curaj
ecoul gândurilor înfrăţite
fac balans
între plutire şi realitate
cad
mă ridici
mă ţii trează
îmi cânţi
pe litere albastre
tatuate în palmă
poezia definiţiei imposibilului
din nimic clădeşti grădina Edenului...
visând că zbori
acolo unde se avântă vulturii să-şi construiască
metereze din lalele roz...
într-un balet graţios
cu o rotaţie perfectă
a timpului spre a doua tinereţe
arunci voaluri de speranţă
peste şoaptele estompate din trecut
arătându-mi
soarele luminos de pe strada mea
eu nu-l vedeam
zidul copacilor cu ramuri încărcate
cu vise neîmplinite
îmi umbrea trăirea...
-->
Comentarii
Multumesc frumos, Maria de trecere! Cu aleasa pretuire pentru gandul curat!
Emila sunt onorata! Multumesc!
Multumesc de popas Gabriela si de apreciere!
Multumesc Lenus!
într-un balet graţios
cu o rotaţie perfectă
a timpului spre a doua tinereţe
arunci voaluri de speranţă
peste şoaptele estompate din trecut
arătându-mi
soarele luminos de pe strada mea
Lecturat cu plăcere frumoase versuri!!!
Felicitări, prietenă dragă!
Admiraţie!