Cu bot catifelat și-urechi ciulite,
Sfioasă paște în savana deasă,
Picioarele îi sunt alcătuite
Precum o tristie prea mlădioasă.
Sub soarele torid e însetată
Și tot sfioasă merge către râu,
Să se adape, însă dintr-o dată,
Din iarba deasă ce-ajungea la brâu,
Ghepardul a țâșnit precum un arc,
Setos de sânge și înfometat,
Iară gazela parcă-i prinsă-n țarc
În cotul râului învolburat.
Eschive a făcut în salturi lungi,
Din calea sângeroasei carnivore
Și în savană a lăsat doar dungi
Pe sub copacii largi de sycomore.
Felina și-a pierdut vivacitatea,
De-atâtea salturi ce-a făcut în van
Și s-a retras uitând ferocitatea,
Gazela împlinise-abia un an.
Aceasta a băut pe îndelete
Din apa râului cu val spumat,
Astâmpărându-și marea sete,
Ce viața-aproape că ar fi costat.
La fel și-n viață, cel ce e plăpând,
De asuprirea celui mai puternic
Poate scăpa doar mintea folosind,
Eschivele scăpându-l de nemernic.
-->
Comentarii
Merci, Camelia, pentru citire și sugestii! O să le dau curs.
Interesantă inspirație ai avut, Nelu! :-) Ca în viață, vorba ta...
Îți recomand, la strofa 3, vers 3: "Iară gazela parcă-i prinsă-n țarc" (la "părea prinsă" ai rupere), iar la strofa 5, vers 4: "Gazela împlinise-abia un an" (tot pentru a evita ruperea de ritm)! Succes în continuare! :-)
Mulțumesc, Lenuș, pentru lectură și apreciere!