Gheorghe acordionistul

[Puiu Gheorghe Răducan]

Gheorghe acordeonistulGheorghe-al lui ciorap se sculă cu noaptea pe umeri, când luna încă mai hoinărea desculță pe cer, negăsindu-și ascunzișul. Strigă la Măria, muieri-sa!-Dă, fă, briciul să mă rad!De frică să nu ia bătaie din nou, muierea veni cu briciul și tot „harnașamentul” necesar: lighenușul, pămătuful, apă, săpun, spumă, scaun, oglindă și ștergar.Cu ochii priponiți în oglinda rotundă Gheorghe privea mirat mutra-i obosită. Oftează, oftează! O gheară rece zburdalnică începe să-l gâdile pe spinarea inimii.Ochii i se împăienjenesc. Boii, Suran și Murgan legați de stâlpii pătulului priveau îngrijorați unul la celălalt.Cine-o să-i mai bată după ce se bărbierește nea Gheorghe? Neliniștea lor, nemâncați, creștea odată cu viteza de melc în care Gheorghe își dobora barba netunsă de două miercuri și-o zi.Oftatul și respirația grea pun stăpânire pe omul puternic precum un stejar…, odată. Până și gândurile-i intră în atrofiere.Mâinile încep să-i tremure, briceagul devine greu și fricos…, barbă mai este de doborât.De sub corlată, din cealaltă cameră unde Măria supraveghea coca pusă pe spuză să nu se ardă, îi strigă vreo două vorbe. Nea Gheorghe, aude un murmur, dar nu deslușește nimic din spusele femeii.Barba aspră deabia părăsește pielea obrajilor cu riduri bătrâne, multe și adânci.Mai are. Mai are mult de muncă briceagul la cum se mișcă mâna moșului care-i mai și tremură.Vreo 3-4 șiroaie de sânge de pe obraji se scurg academic spre călcâiele-i obosite.Oglinda a devenit tot mai cețoasă, tot mai obosită, tot mai opacă. Bătrânul muncește din greu să-și curețe barba ruginită.Reușește în cele din urmă.-Dă, fă, ceva de îmbrăcat!-Ce-ai mă!-Dă-mi, fă haina de dimie că n-o să plec în costum! E frig acolo!-Ce vorbe sunt astea la tine, Gheorghe? Niciodată nu te-am auzit vorbind așa!Femeia se uită la omul ei și constată că privirea-i este dusă. Respiră greu, transpiră.Gheara de pe bulevardul spinării îi strânge inima.Cu mâinile întinse-n față, clătinându-se ușor, își trage greoi pantalonii peste izmene.Încearcă să se îmbrace cu cămașa înflorată cusută de Măria când s-au căsătorit, dar nu poate.Se-mpiedică, dă să cadă, dar Maria îl așează pe pat, îl ajută să se îmbrace.-Dă, fă haina de dimie, rostește-ncet.Printre lacrimi, Maria îl ajută, dar ia repede cutia cu chibrituri și o lumânare văzându-și omul în agonie cu ochii închiși.-Luași repede, lumânarea fir-ai a drecu!Dă-mi tenișii de cauciuc!-Oleleo! Ce-i cu tine Gheorghe! Unde te duci?- În car, fă. În car mă duc!Pune în car țoala aia bătrână țesută de mama, velința verde!Du-te, fă și pune velința mamii-n car să te văd io înceracă omul să strige ca odinioară…, dar vocea-i dă-n stins.Iese Gheorghe-al Măriei în tindă și cu păienjeni la ochi o zărește ca printr-un fum dens cum așează velința îndoită-n două între loitrele carului.Întoarce carul cu proțapul spre porțile mari! a mai putut să spună și s-a întors în camera de din vale, în odaia bună.Tot ca printr-o ceață densă vede icoana de deasupra plitei. Face o cruce mare, înceată și rară. Lucrul ăsta cu închintul îl făcea foarte rar…, decât la Paște și la Crăciun.Termină în cele din urmă de făcut semnul crucii. Pipăie cu mâna dreaptă patul cu salteaua de paie (n-o mai vede), iar cu stânga inima unde gheara nenorocită revenise cu toată puterea și mușca cu toți dinții.Respirația-i din ce în ce mai greoaie, parcă geme, parcă icnește. Se trântește pe pat, mai bine zis cade pe spate. Deschide ochii să vadă lumina și dealul unde se ducea să-nfigă deștu-n cer, doar o clipită, căci gheara ucigașă îi astupă gura inimii.Venind din curte de la carul pe care tocmai îl întorsese cum ordonase nea Gheorghe, Măria intră în camera de la mijloc, în cea de la șușea să vadă ce mai lozește Gheorghe-al ei.Se duce și-n odaia bună și-și găsește bărbatul întins pe pat cu fața-n sus…. râzând.Ziceai că râde, nea Gheorghe.Îl strigă, Măria, îl mișcă ușor și dintr-o dată o spaimă groaznică o cuprinde și începe să strige:-Ce faci, Gheorgheeeeeee! Unde te duci, tu, Gheorgheeeeee! Cui mă lași, Gheorgheeeee! Cine mai mă bate, Gheorgheeeee! Iese-n tindă și începe să strige spre vecini:-Aoleu! Veniți că muri Gheorghe-al meeeeeeeeu! Repeta asta inconștient în țipete uriaș de dureroase și stridente.Au început șă vină vecinii, bărbații cu pălăriile sub braț, femeile cu câte-o lumânare-n mână și cu câte-o floare.Măria aprinsese lumina la capul omului ei. Câteva flinticuri de fâșii de cârpă neagră s-au repezit sub streașină, pe stâlpul porții și pe coatele oamenilor din curtea Măriei.Boii, Suran și Murgan, s-au dezlegat, au veit în liniște, fiecare la locul lui, unul la hăis, celălalt la cea.Cu coarnele au ridicat resteiele jugului și s-au așezat în genunchi cu gâturile la locul lor, în ustensila carului. Așa au rămas două zile până câd l-au pregătit pe nea Gheorghe de … ultima plimbare.Între timp, Ion al lui Noneci, omul de serviciu, bun la toate; dezbracă morți, îi spală, îi masează, îi bărbierește, îi gătește cu haine noi, le face gropile, îi ascunde și trage clopotul de limbă. Multe lucruri face Ion ăsta, ba, este și ieftin.Acum s-a repezit în clopotniță să trâmbițeze –n sat pieirea lui Gheorghe-al Măriei.Repede veni și popa Pârțuică (să nu mă-ntrebați niciodată de ce-i zice-așa că nici d-al drecu nu vă spui), să-și ia darul.Între naveta dintre clopotniță și pregătirea lui ne-a Gheorghe cu cele necesare; dezbrăcat, spălat, masat, îmbrăcat, tuns, ras fardat și frezat – problema lui Ion, Măria cu neamurile și vecinii făceau pregătirile celelalte, la fel ca la nuntă. A sosit și timpul… plecării.Ion terminase și construcția ”garsonierei” unde se va odihni nea Gheorghe care este săltat și pus în cutie de niște vecini mai curajoși, dus ușor apoi în car, pe velința verde a mamei sale.Măria a lovit ușor cu palmele, boii care așteptau în genunchi, nemâncați de două zile, de când dăduse mierleaua-n nea Gheorghe.Le pune resteiele la gât.-Hai, mamă ! Sculați-vă!Atât de triști erau boii că nici nu auzeau zumzetele cadelniței șugubățului popă care ajunsese tot beat și la această… „ceremonie”. Venise-n pantaloni scurți direct de la meci.Cânta din carte „material” de nuntă și-o mai dregea cu… Aleluia și… Amin, dar și cu d-ale din popor, poporale.Fără nici o comandă, cu capetele-n pământ boii au urnit carul și cu copitele butucănoase, triste și grele își spărgeau lacrimile.Au ieșit la poartă, au virat-o spre dreapta, s-au oprit să mai binecuvânteze părintele câte ceva, să-și ia Gheorghe la revedere de la casă și să adune copii mărunțișul.Înaintea boilor, popa cădelnița ușor, iar ce-l de dinaintea lui, omul cu drapelul, pomanagiul de copil al lui Sandu Drugan mergeau legănat.Gheorghe sta țanțoș în car cu picioarele-nainte mirosind flori la rădăcină.În spatele lui, Măria, era cea mai gureșe, o mai scăpa din când în când: Cine mai mă bate, Gheorgheeeee! Chiar și-ar mai fi dorit o bătaie de la Gheorghe-al ei!Era ea, Măria, gureșe, o marca durerea pierderii omului din bătătură, dar Veta lui Limbric, țipuitoarea, jelitoare de meserie, parcă trecea deasupra Măriei când mărea volumul.Veta era plătită de cei care aveau câte-o pierdere să meargă în anumite zile din săptămână la capul mortului și să-l jelească. Avea caetul cu datele mortului la ea și-i „zicea” de credeai că acum s-a termenat de pus pământul peste sărmanul „dus”, chiar dacă el „fugise” de cateva luni și broasca-l mușca de nas. Vai de cei care stăteau pe lângă cimitir pe rază de 1 km!Măria n-o prea suporta pe Veta. Gurile rele spuneau că nea Gheorghe „trecuse” mai de mult pe la ea. În aceste momente…, trebuie să te împaci și să ierți.Satul mai vorbea c-o băte cam des nea Gheorghe, pentru că era tare-n gură, Măria, dar și… de cap. Ei îi dispăreau cucuiele-n două zile, pe când ne-a Gheorghe se văita de boantele degetelor o săptămână.Boii se mai opreau să mai respire popa iar cerșetorii și copii să termine de adunat banii din țărână.Drumul parcă se înclina într-o parte și alta de durere, dar Nea Ghiță, tandru, rece, distant, nu băga pe nimeni în seamă.Al doilea popas, boii l-au făcut la monument. Același ritual, aceleași vorbe ale năstrușnicului, popa bețivul, care începuse să spună bancuri la muieri.Nea Gheorghe, la monument, după ce boii au citit lista eroilor inscripționați pe piatra acestuia, le-a ordonat s-o i a pe drumul bisericii.Odată s-au mai oprit până în fața porților biserici, să mai ia popa cate-o gură de… aer.Luați-o-n dreapta, bă, și opriți-vă la intrare le-a mai poruncit nea Gheorghe boilor care-i erau foarte ascultători.Ăi de l-au urcat în car, l-au dus acum în biserică să-l vadă sfinții din icoane și să-i ierte păcatele că toată viața lui, Nea Gheorghe, le-a făcut… inventarul.Mereu vânturând cădelnița, preotul…, popa Pârțuică se-ncurca în cântece, urături și strigături.Când îi dădea cu… „Dă mamă cu briciu-n mineeeeee”, când….„Se cunună robul tău….”, ba, cu „Zărzărea, zărzărea…”, ba, cu „În Iordan botezându-te, Tu, Doamne…”, mai adăuga câte-un „La mulți ani”, toate astea la capul lui nea Gheorghe care… „asculta timid” și părea că râde.Vorba multă, sărăcia omului! Gata și cu cântecele părintelui milostiv de beat din fața altarului bisericii și ne-a Gheorghe, cărat de aceiași oameni, se-ndreaptă pe aleea pitită la umbra bisericii unde va fi predat lui Ion al lui Noneci să rezolve… cazul, problema.Acum, acesta, trăgea de zor clopotul de limbă făcându-i dorința celui ce se duce.Ajuns pe marginea gropii cu nea Gheorghiță, Ion, coborât din cocoașa clopotniței ordonă:-Alo! Lăsați totul în seama mea, că mă enervez repede!Îi face schela, îl ascunde să nu-l bată soarele, dar mai lasă sătenii să-și ia la revedere de la mort, să mai gurească cu el câteva vorbe. Mulți îl rugau să le transmită alor lor de-acolo de unde merge nea Gicu, sănătate și cele bune.Părintele Pârțuică văzând-o aplecată peste nea Gigel ca să-și ia la revedere, pe țața Marița lu’ Canciog, a ciupit-o de cur crezând că este Camelia lui Arpagic căreia la o spovedanie scurtă i-a spus că n-o iartă.Această femeie, țața Marița, mai avea un pic și gusta din cel de-al 96-lea an și dorea să-l roage pe nea Gicu să-i păstreze și ei un loc că mâine-poimâine vine... și ea.De vreo 20 de ani sărmana era... „echer”, adică era adusă de spate la 90 de grade.Mergea pe șușea fie în două bastoane, fie cu unul, dar ținându-l cu amândouă mâinile. Ce să mai zicem! se cam umpluse și ea de miros de tămâie și doină de cădelniță.Ciupită de cur de taica Pârțuică, femeia a sărit așa de tare în sus că era să se ducă în groapă, să ocupe locul lui nea Gheorghe.Din ciupitura popii s-a îndreptat baba.A plecat sărmana de-acasă cocoșată – deabia se ținea de șiroiul de oameni, ba, mai opreau boii s-o aștepte, și acum vine-acasă de la cimitir dreaptă.Deja lumea începuse să vorbească de minunile popii Pârțuică.Cu ajutorul câtorva oameni și frânghii, este coborât la subsol țanțoșul nenea Gheorghe.Popa cânta, femeile se-nchinau, bărbații beau și Ion se repezea cu lopata-n bolovanii de pământ care tropăiau pe cușca lui nea Gigel.Ion al lui Mânzu lu’ Șoșon, luă sticla de vin din mâna părintelui care acum fredona, ”M-a făcut muica oltean” să stropească lada lui nea Gicu și pământul care tropăia pe dânsa.Se netezea pământu-n jurul gropii și creștea peste nea Gheorghiță văzând cu ochii.Terminându-și treaba, Ion primește onorariul și cu sticla de țuică-n buzunar fuge-n clopotniță să se reazeme de sfoaara ce trage clopotul de limbă.Măria se tot vaită că nu are cine s-o mai bată, boii au întors carul și sfărmând lacrimile cu copitele se-ndreptă spre casa cu un om lipsă la inventar, nea Gheorghe.Luat cam rău în freză, Haralampie al lui Zăpuc, zice către Măria:-Hai, fă, că te bat eu de-ți sar fulgii, dacă n-are cine să te mai bată. Măria s-a repezit la bețivan să-l îmbrâncească, dar părintele vrând să-i despartă, a alunecat și a căzut de i s-au văzut jampierii.Când lumea părăsea cimitirul să meargă acasă la Măria, la pomană, părintele îl cheamă din mulțime pe un enoriaș de-al lui, pe Mărin al lui Zambilă și-i spune:-Bă, vezi că io merg cu tanti Măria în biserică să-i dau certificatul de botez.Mergeți acasă și nu începeți cheful până nu ajung io, auzi! Bă, auzi, că te ia drecu!Masa și dansul este plătită de tanti Măria, dar eu trebuie să slujesc darurile, înțelegi!Făcându-i cu ochiul lui Mărin, o ia proaspăta văduvă de după gât, o trage cu capul spre umărul său și intră elegant în biserică cântând „Mulți ani trăiască…”Doamne-ajută-i!

[CIOBOTARIU MARIA]

Lecturat cu plăcere!

[Muntean Ioan blog]

Lecturat cu mare drag!

[Pop Dorina]

Oare am postat-o unde trebuie?

 

[Ioan Muntean]

Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!

[Pop Dorina]

Vă mulțumesc.

[Nitu Constantin]

Sănătate!

[Ioan Muntean]