Ce liniște la ultimul etaj!
Mirosul pâinii,
prin firimiturile puse pentru vrăbii,
atrage sângele scurs din carnea furtunii.
Cât alb...
Cortul prieteniei, acumulând puritatea zăpezii, ne-a transformat
existența. Suntem o respirație atipică!
Eu,
multiplicat pe asfaltul care mărșăluiește,
analizez
și învăț
cum să trăiesc ca o frunză arămie.
Joc despicat inutil?
Pavelele crapă injectate cu minciună,
iar cuvântul rupt se-ascunde-n apă.
Comentarii
Nu se poate trece pe lângă un asemenea titlu incitant!
Apoi... întreaga poezie este construită pe verticală, urci (paradoxal cobori citind!) și te minunezi de luciditatea discursului aproape palpabil ( am în ochi asfaltul care mărșăluiește!)... ectraordinar final *
Pavelele crapă injectate cu minciună,
iar cuvântul rupt se-ascunde-n apă.*
te regăsesc și mai frumos complicată!
cu reală simpatie, aDa
Toată admirația!
Mi se pare un text curajos: prin utilizarea metaforelor și o usoara desprindere de eul poetic.