Ce liniște la ultimul etaj!
Mirosul pâinii,
prin firimiturile puse pentru vrăbii,
atrage sângele scurs din carnea furtunii.
Cât alb...
Cortul prieteniei, acumulând puritatea zăpezii, ne-a transformat
existența. Suntem o respirație atipică!
Eu,
multiplicat pe asfaltul care mărșăluiește,
analizez
și învăț
cum să trăiesc ca o frunză arămie.
Joc despicat inutil?
Pavelele crapă injectate cu minciună,
iar cuvântul rupt se-ascunde-n apă.
Comentarii
Mulțumesc pentru apreciere doamnei Ciobotariu Maria și domnilor Mihai Ștefan Arsene și Petru Plătică.
Poezia aceasta, dragă Lenuș, a fost nominalizată în primele zece la Concursul internațional peregrinări - Dublin, dar în mediul on line nu a avut aceeași impact pozitiv.
P.S. Îți mulțumesc pentru lectură și minunatele flori.
Deosebit de frumos, prețuire și admirație!