Se întoarce spre esenţe mistuind trecut şi umbre
Şi din iadul existenţei, fabulos şi cast erupe,
Întocmind eternităţii o recenzie de temeri,
Contemplând întreaga lume, plânsul, trena ei de semeni...
Ca un voal de aripi albe, lin fuzionând apasă
Peste tâmplele ninsorii, spre întoarcerea acasă.
O clepsidră risipindu-şi în tăceri întoarceri stranii,
Viaţa, clipele frumoase, visul, tainele şi anii.
Se întoarce spre esenţe mistuind trecut şi umbre -
Voal de foc şi de lumină, un şirag de pietre scumpe,
Răsăritul de apusuri, mister fără dezlegare
Al iudaicelor treceri peste lumea în mişcare...
Clopot ce străbate jalnic suflet blând, suflet sfielnic,
A bisericii canoane, al dumnezeirii sfeşnic...
Umbra trecerii spre mâine prtător pe valul sorţii
Spaima, plânsul şi durerea cea de dinaintea morţii.
Şi din iadul existenţei, fabulos şi cast erupe
Voluptoasă devenire... Unde-i oare?! Unde? Unde?
Ce cărări mirajul pâinii îl primesc ca pe-o ursită?!
Unde-i cheia ce ascunde a tăcerilor ispită?!
Ne înscriem în lumină în eliptice orare,
Curcubee-n must de lacrimi, dăinuind etern în zare.
Oh, a trecerii durere o simţim ca pe-o povară...
Se aşază jar de stele peste umerii de ceară.
Întocmind eternităţii o recenzie de temeri
Trecem - titluri şi impresii, umbre albelor creneluri.
Universul, faima lumii, toate-s treceri irosite,
Spini înmugurind în noaptea nerostitelor ispite.
Şi-n cenuşa altor timpuri ne întoarcem spre-a-nnopta,
Însetaţi de albe treceri, pe potecile de nea.
S-a oprit deodată totul... Caruselul vieţii noastre
Şi suntem un gând, o umbră, cântul pasărei măiastre.
Contemplând întreaga lume, plânsul, trena ei de semeni,
Crucile purtând un nume, timpuri de credinţe-gemeni,
Mă întorc înspre geneză, "universuri de cuvânt"
Şi-n a gnosticii lumină, vocea însămi o ascult.
Mulţi mi-au irosit esenţa, trena de cristaluri pure,
În atâtea ipostaze când aveam alt chip, alt nume.
Altui regn aparţinusem, iar acum, m-am întrupat
Om trudind de generaţii altor timpuri... Minunat!
Ca un voal de aripi albe, lin fuzionând apasă
Tâmplele eternităţii... Unde oare sunt acasă?!
Înfrăţită în lumină şi-n Duh Sfânt cu Dumnezeu,
Sunt doar lutul fără viaţă, trist căutător mereu.
Se aude-n mine clopot! Tunet! Ploile mă cheamă...
Fulger blând şi şovăielnic aud strigătul de mamă.
Da-ţi-mi braţul vostru fraged, prunci! Chemaţi-mă-napoi!
Vreau ca înc-o veşnicie să trăiesc de-acum prin voi!
Peste tâmplele ninsorii spre întoarcerea acasă,
Mă aşez pe catafalcul rugilor... Trăin, la masă,
Trupul meu îşi iroseşte timpul său şi-n mine-apune
Şi se risipeşte parcă ruginitul meu renume.
Sunt doar un nimic, adesea licurind precum o stea
Într-un vis... Trecut-au anii! Viaţă, nu mai eşti a mea!
Voal de lacrimi de lumină şi-ntuneric repetat
Care trece, trece, trece, într-un sfânt coabitat.
O clepsidră risipindu-şi în tăceri întoarceri stranii
Suntem azi... Deodată parcă au trecut prin timpuri anii.
Vezi?! De-acum o amintire pe aleile pustii
Trecem noi, prea albi la tâmple, prea bolnavi şi prea târzii...
Chiar şi toamnele asudă de osânda noastră... Trist!
Clipele-au trecut... şi viaţa... Totul pare-a fi un vis.
Praf de stele peste pleoape... Nimeni nu ne mai iubeşte!
Ştim că va veni o noapte... moare cel care trăieşte!
Viaţa, clipele frumoase, visul, tainele şi anii
S-au pierdut în ceaţa vremii, în videoclipuri stranii.
Universuri paralele şi-au intersectat durerea...
Noi, bătrâni şi paranoici, ne lipseşte mângâierea.
Diagnosticaţi senili, amputaţi de jurăminte,
Ne-ndreptăm ca un ecou către Cerurile Sfinte.
Rol mutaţiei divine, printre îngeri ne-am pierdut
Şi-am fost oameni... Ce ruşine! Şi o luăm de la-nceput!
Viaţa, clipele frumoase, visul, tainele şi anii,
O clepsidră risipindu-şi în tăceri întoarceri stranii,
Peste tâmplele ninsorii, spre întoarcerea acasă,
Ca un voal de aripi albe, lin fuzionând apasă.
Contemplând întreaga lume, plânsul, trena ei de semeni,
Întocmim eternităţii o recenzie de temeri,
Când din iadul existenţei fabulos şi cast erupe,
Ne întoarcem spre esenţe, mistuind trecut şi umbre.
-->
Comentarii
Foarte frumos!Prețuire!
Multmesc tuturor pentru citire. Desi aveti dreptate, caci da, glossele par interminabile, am respectat tehnica scrierii. Totodata am tinut sa fie ceva de actualitate, facand aluzie la realitatea traita de multi dintre noi. C de obicei in lucrarile mele, am pus sufletul amanet, altfel nu s/ar fi putut.
Vorba lui Aurora... După prima spaimă când tot răsuceam cursorul și nu se mai termina...
am ronțăit-o în timp record. Brava!
O frumusete de creatie, felicitari din toata inima!
O glosă fabuloasă!
Deşi pare interminabilă, nu poţi decât să o citeşti alert, cu sufletul la gură...
Multă admiraţie, stimată doamnă!
Aurora, cu încântare
Inspirat poem...
Lecturat cu placere. Foarte frumos!