La cine nu are faţă, faţă-i descoperi
îndoiala zdrenţuită devine prudenţă,
aşteptare cum vânătorul după un copac
fugindu-i glonţul înspre moarte.
Nerăbdarea va fi sub coroana rotundă
unde se mântuie vânatul.
E o foame jupuită de gândul tăcerii.
Cu semne de rouă pe frunte
privesc ofranda cum cerul pământul devenit roditor
mai frumos decât cel închipuit.
Îi văd faţa într-un inel ce se roteşte continuu
în două feluri, cu putinţă de viaţă
trăită de toţi muritorii.
Stau lângă voi cu foamea pe marginile mesei
aşteptând să înceapă ospăţul
după ce închinăm un pahar.
Eu şi soarele ne grăbim
pică bruma pe tâmple a toamnă.
-->
Comentarii