pe alei primavara răsuflă despletită de nervi
matinale pisicile miorlăie languros ca la galerie
noi jucăm în prim-plan scene fără dublură
cascadorii împart câte o lalea doamnelor cu zile
de schimb
cerul pictează egoismul pe biserici
îmi sădesc în suflet ghioceii ultimelor
zăpezi
trăim haiducește primavara aceasta din care tăiem
filmul voalat
arborii ating cerul deschis
cu rama tabloului prins cu rădăcini de baobab
de sufletul meu/pandoră cu buletin valabil/
îmi simți unghiile cu care te modelez uniform
straturile de iarbă te învelesc cu ziare galbene
banca visează o gură caldă într-o noapte amară
somnul zambilei miroase a curcubeu
ce tei doamne vor risipi bănuții de argint
pe vise cu gușa de prigorii
aripa de Icar e ca roata de rezervă
pe scenă se zboară cu minți murdare
nu văd finalul unui veac de singurătate
în lanul de clopoței și gura-leului
pământul își înghite primăverile nepieptănate
țiganca în fustă roșie îmi urlă grotesc
ia un trandafir la o sută iar eu mă înțep
de ghimpii înfipți de Vlad Țepeș în toate
hoațele lunii martie
/o prea frumoase fete/
-->
Comentarii
Versuri pline de sensibilitate!
Cu acelaşi drag de versul tău...
un tablou complet si incarcat de sensibilitate, dar si unul care zugraveste cu usurinta "ghimpii infipti de Vlad Tepes". De amintit ca impresionant urmatoarele expresii>
" cerul picteaza egoismul pe biserici", " tiganca... urla grotesc", " hoatele lunii martie" ori "primaveri nepieptanate". Totodata se simte in vers elementul miscare, lina, efemera. In rest iz primavaratic in ton cu anotimpul.