Aplauze așteaptă frigul, în arenă,
Privind rebel spre primăvara cea timidă.
Din nou valsează fulgii, fără nici o jenă
Clădind obstacole reci, fără cărămidă.
Nici frigul, nici fulgii nu mă pot ține-n casă;
În cizme, cu mănuși ies s-admir un ultim act.
Zăpada, azi așternută, e tot mai deasă
Și-mi vine să judec natura-ntr-un mod abstract.
Au mai trecut vreo două zile așa, cu ger,
Iar primăvara, în colțul ei, se aranjează.
Cochetă, zâmbește către soare cu mister,
Prinde curaj, se afirmă, nu mai gafează.
Văzându-i siguranța din privire, frigul
Abdică, lăsând o lacrimă rece-n urmă
Și fuge, împiedicându-se rău de digul
Sătul de promoroacă și-n plină reformă.
Regizoru-i șoptește, acum, să atace
Nu gerul, ci chiar natura dezlănțuită.
N-aș fi crezut că poate fi așa dibace
Această primăvară, prea mult hărțuită.
-->
Comentarii