- Fa Leano, m-a sunat Jicu, frate-miu, că mâine e musai să fim la ora şepte la livadă. Începe culesul prunelor! Fă bine şi anunţă-ţi neamu’, să vină la noi, să ne organizăm, da înainte de asta, toarnă-mi o bere să-mi dreg glasul. Își mângâie cu vădită plăcere haina şi continuă: - De haina mea nouă, ce zici?
- Ce să zic? O salopetă! S-o porți sănătos!
- Ei și tu... salopetă. Nu vezi?... Culoare, material... și are și inscripție. Dom’le, neamțul tot neamț!
- Doar n-ai luat-o de la second – hand?
- Doi poli! Ieftin și bun!
- Gata! Fug să-mi aduc neamurile.
Cam asta era discuţia părinţilor mei. Până vine neamu’, eu - fiica lor, să vă pun în temă:
Tata are zece fraţi, unu şi unu. Împreună stăpânesc un petec de pământ la ţară; o livadă de pruni. Din unitate de neam, n-au împărţit bucata în bucăţi-bucăţele şi nici n-au vândut-o. Au hotărât ca toamna, când se coc prunele, să se anunţe, unul pe celălalt şi să vină fiecare cu “famelia” lui, să culeagă. De fapt culesul, e doar pretext: de-a se întâlni cu toții și să petreacă. Abia aștept momentul!
Au venit neamurile mamei. Mama îmi face semn să mă apropii.
Tata tuşeşte ca să se facă linişte, își mângâie salopeta nouă cu o deosebită satisfacție şi ia cuvântul:
- Ne-am adunat aci, fiindcă mâine începe acţiunea anuală de strângere a recoltei de prune. Anul acesta trebuie să ne mărim venitul “fameliar”, adică să mărim norma de cules prune şi deci, trebuie să ne organizăm, să vedem ce responsabilităţi revin fiecăruia. Fiică-mea va face, inventarul “fameliei” pe categorii de vârstă… Zî-i fato! Îmi întinde o hârtie.
Eu mută. Mă gândesc: “Ce naiba l-o fi apucat pe tata? Auzi normă!”
Tata:
- Ai muţit sau ai uitat să “ceteşti”?
Eu agitată:
- Cum să uit? Şi încep să turui textul scris de tata până să apară mama cu neamurile:
“Inventarul afectiv al fameliei noastre este compus din: eu-fiica, doi părinţi, bunicu’ şi bunica, un unchi, o mătuşă, doi nepoţi: Georgică - 10 ani, născut la 10 februarie 2000, ‘nălţime -1,50 metri, ochi căprui, păr şaten şi sora sa geamănă – Georgiana - semănând leit deci nu e cazul s-o mai descriem.
Total efectiv = 9 persoane.”
- Tată, dar de ce ne trebuie inventar? - întreb curioasă.
- Să nu pierdem forța de muncă pe drum! Celor mici să le ştim datele de identificare, pentru poliţie. Un om lipsă, venit lipsă! Acu să ne organizăm, spune tata... fiecare membru trebuie să-şi care echipamentul personal:
- pentru dormit: o pătură ş-o pernă;
- pentru hrănit: o lingură ş-un castron; cană nu luaţi fiindcă apă se bea din “blidonul” comun.
Pentru preparat “jemul” de prune vom lua: ceanul mare de 50 kile, pirostriile şi linguroiul.
Pentru depozitat, transport şi conservat vom lua 20 bucăţi PET-uri de 5 litri fiecare; sunt uşoare, se închid perfect şi nu vom avea pierderi.
La faţa locului, când ajungem, vom pregăti un borş bun-bun, din adunătură de legume şi tacâmuri Avicola, că doar n-o să ne rupem dinţii cu găinile lor de ţară.
- Cumnate, da ciorba în ce-o fierbem? – intervine unchiul.
- Cum în ce? În ceaunul mare. Seara mâncăm o tură, dimineaţa încă o tură, ce rămâne turnăm în “blidoane”. Spălăm ceaunul şi turnăm prunele. Pe măsură ce culegem şi facem “jemul”, îl turnăm în “blidoanele” rămase goale. Cele cu borş le-om goli până se termină ultima şarjă de “jem”, aşa că le folosim şi pe ălea. Corect, nu?
Pâine sau mămăligă îşi ia fiecare, după cum poate duce în “schinare”.
Tu fato, să-ţi iei laptopul, să scrii cronica “fameliară” zilele astea, poate trimiţi şi la concurs literar, că nu strică să ai la CV, când te-oi mărita, cât mai multe “diploame”. Să iei şi bâzdâgania aia pentru net, să vedem ştirile, să ne informăm ce se mai întâmplă prin lume; că n-om fi, aşa ca toţi proştii! ne culcăm deştepţi, nu? şi ne sculăm cu noaptea-n cap… la prune!
Toată lumea să se uite pe unde calcă, să nu se accidenteze, nici pe drum şi nici la livadă, că nu am plătit asigurarea pentru sănătate şi ne spitalizează gratis, dracu’. Înțeles?
- Tată, dar nu mergem cu mașina?
- Nu! E an de criză, mergem cu trenul! Pe ce lume trăiești, fato?
Zău dacă mai pricep ce-i cu tata! Nu credeam că un om se poate schimba peste noapte, darămite în câteva ore? Din omul omenos, hazliu, tata devenise hapsân… parcă era o haină întoarsă pe dos. Nu-l mai recunoșteam.
Am mai primit mici instrucţiuni şi fiecare şi-a făcut bagajul.
Încărcaţi ne-am deplasat pe drumul naţional de ţărani, încolonaţi în şir indian, spre gară. Tata mergea în faţă cu lanterna aprinsă, conform normelor de circulaţie pe drumurile publice, iar eu ultima ca să am efectivul “fameliei” în faţa ochilor şi să fac inventarul din mers. Toți eram îmbrăcați ca de zile mari, numai tata era în salopetă.
Ajungem în gară. Trenul personal era tras la linie. Șuieră dând semnalul de plecare, aşa că stricăm rândul şi ne bulucim, unul peste altul, să urcăm în vagon. În compartiment ne aşezăm pe băncile de lemn cu muşama veritabilă, care însă nu rezistase briceagului; dovadă pomelnicele cu cei vii - trecuţi prin tren, încrustate peste tot.
Tata strigă:
- Fato, inventarul!
Îl fac rapid pe degete, murmurând: ”eu, doi părinţi, bunicu şi bunica, un unchi, o mătuşă, doi nepoţi: Georgică; 10 ani, născut la 10 februarie 2000, nălţime… ăăă?… 1,50 metri, ochi căprui, păr şaten şi sora sa geamănă – Georgiana – semănând leit, deci nu e cazul s-o mai descriem”… și strig:
- Total efectiv nouă persoane!
- Bravo! respiră uşurat tata.
Trenul se pune în mişcare prinzând ceva viteză.
În compartiment intră un tânăr oacheş, curăţel, mama-mi dă un ghiont, să-i fac loc lângă mine. Politicos acesta se prezintă înainte de a lua loc:
- Sărut mânuşiţele, mă numesc Angelo Alberto Ronaldo, reporter!
Mama dă să-i zâmbească, dar rămâne cu gura căscată şi zâmbetul în gât fiindcă trenul se opreşte brusc. Cineva, pesemne, a tras semnalul de alarmă! De afară se aud vociferări şi ne bulucim toţi la fereastră, să vedem ce-i.
La capătul podului ce uneşte mahalaua cu restul civilizat, un cetăţean agita o pancartă pe care scria: ”Hoţii! Hoţii!” iar el striga cât îl ţinea gura: ”Criminalii! Criminalii! Moarte!”
Tânărul Angelo iese să prindă ştirea. În urma lui aleargă conductorul trenului atenţionându-ne:
- Închideţi geamurile, trageţi perdelele, ocupaţi-vă locurile, păstraţi-vă calmul, verificaţi centurile personale, imediat demarăm!
Acest imediat durează o oră, şi, trenul se pune în mişcare dar… tânărul oacheş nu s-a mai întors în compartimentul nostru, drept urmare nici mama n-a mai avut motiv să zâmbească.
Iată-ne! la destinaţie, în livadă.
“Famelia” noastră, ajunsă prima, se ocupă cu ridicarea taberei, iar eu pornesc laptop-ul să prind ştirile.
Să leşin! Mama mă observă şi se repede cu “blidonul” de apă, ceilalţi după ea şi… rămân toţi cu gura căscată… tânărul din tren era pe post!
“Gentile ascultatore, vi parlato de la Buhăieşti, Angelo Alberto Ronaldo, de la televiziunea rromena.
In questa sera, treno personalo a calcato una canina negro per la stare de ebrietate. Amigo de questa, e fratelo del canino - Barbadone - ultimo mohicano di grupo bugetaro -reformato, qui agitato pancarto: Hoţii! Hoţii! e făcuto greva foamei a capo del podo, apostrofato la conductore del treno: Asasino! Morte! e pe urmă bătuto morto.
Una maşina poliţia locale, qui s-a deplasato per la vedere, făcuto la cercetare del accidento, e una grande multimea populaţione locale a participato la înhumare del canino.
Vi parlato de la Buhăieşti, Angelo Alberto Ronaldo, de la televiziunea rromena, lidero uno, per tuti rromi, ţigano e jitano del mondo, qui e cazato ocazionale a Roma. Buonasera!”
Mama extaziată, văzându-l pe Angelo:
- Mânca-l-ar mama de îngeraş!
Tata:
- Fa Leano, unde naiba ai văzut înger oacheş? iar mie… Angelo ăsta-mi miroase a plagiator, ştirea o fi noutate, da!, dar… stilul, ba!
Şi bine-nţeles că s-au ciorovăit pe tema asta şi nimeni nu s-a mai ocupat de tabără, toţi urmărind ştirile date pe posturile private, care sunau cam așa:
- Ca să nu-şi piardă locul, ministrul transporturilor s-a lipit de scaunul ministerial cu superglue, dar a fost scos cu tot cu scaun, afară în stradă. S-a adus alt scaun şi în deplinătatea prerogativelor de înscăunare şi în unanimitate de voturi, premierul a dat o Ordonanţă la urgenţe, telefonic, adică la 112, prin care s-au suspendat toate trenurile personale pe durată nelimitată;
- Sfrijita Bar de Aoleu - preşedinta apărării drepturilor necuvântătoarelor maidaneze şi-a anunţat prezenţa în Piaţa Rromană din Buhăieşti…
Am adormit care cum a putut.
Dimineață când m-am trezit, mama făcuse focul.
Eu abia reușeam să deschid ochii, dar tot am zărit un rest din salopeta tatei mistuindu-se în foc și-i fac semn mamei. Ea duce un deget la gură, să tac.
Se scoală peste vreo zece minute și tata. Întinzându-se:
- Unde ai pus salopeta Leano?
Mama:
- Iaca nu mai știu, ia de colea haina ta veche până o găsesc.
Se îmbracă tata bodogănind. Începe să se încheie la haină. E din ce în ce mai vesel.
- Azi o să fie distracție mare! Cumnate, trezește-te! Mergem în sat, să luăm mâncare, vin, bere, suc și poate găsim și niște lăutari. Hai odată cumnate că ne prinde amiaza! – îl îndeamnă tata pe unchiu’-meu.
Ăsta e tata! și sar și-l pup și-l îmbrățișez.
Ce să vă mai zic în final?... Zău că:
”Haina îl face pe om!”
-->
Comentarii
Mulţumesc frumos!
Citit cu drag...Felicitări!